Una dintre cele mai slabe parole este folosita in continuare de multi oameni.
Un jaf major de conturi de Twitter ce a implicat 33 de milioane de oameni a avut loc recent, anunta CNN. Dintre acestia, mai bine de 120.000 de oameni aveau parola: "123456".
Aceasta este considerata una dintre cele mai slabe parole alaturi de "123456789", "qwerty" si "password". Un hacker care foloseste alias-ul Tessa88 a furat 32.888.300 de date de conturi de Twitter.
Baza de date a fost descoperita pe piata neagra unde sunt puse in vanzare pentru 10 bitcoins. Cei de la Twitter au spus ca sunt increzatori ca sistemul nu a fost spart si ca, cel mai probabila folosit un malware cu care sa acceseze computerele utilizatorilor si sa obtina parolele care au ajuns apoi la hacker. Twitter a mai spus ca lucreaza cu LeakedSource pentru monitorizarea listei si securizarea conturilor persoanelor afectate.