Dell, cel de-al treilea producator de PC-uri la nivel mondial, se va delista de la bursa din New York
Compania americana Dell se va delista de la bursa printr-o tranzactie evaluata la 24,4 miliarde de dolari, cea mai mare operatiune de acest tip de la declansarea crizei financiare globale, la care participa si Microsoft cu 2 miliarde de dolari, potrivit Mediafax.
Directorul general Michael Dell si fondul de investitii Silver Lake Management vor plati 13,65 dolari pe actiune, au anuntat cele doua companii intr-un comunicat. Pretul este cu 25% peste inchiderea tranzactiilor din 11 ianuarie, cand Bloomberg a relatat prima oara despre negocieri.
Michael Dell, care detine in prezent circa 14% din titluri, va redeveni actionarul majoritar al companiei pe care a infiintat-o in urma cu aproape trei decenii si va ramane presedinte si director general.
Microsoft va contribui cu 2 miliarde de dolari, potrivit comunicatului, devenind un actionar important al Dell. Fondul Silver Lake, specializat pe investitii in sectorul tehnologic, a discutat cu partenerii sai participarea la preluare cu circa 15 miliarde de dolari, potrivit unei persoane apropiate situatiei.
Actiunile Dell au fost suspendate pentru scurt timp de la tranzactionare, ulterior fiind cotate increstere cu 1%, la 13,39 dolari pe unitate.
Producatorul de PC-uri este listat la bursa de 25 de ani, dar a avut probleme in ultima perioada, nereusind sa tina pasul cu ascensiunea smartphone-urilor si tabletelor si cu tranzitia catre cloud computing.
Dell a fost fondata cu aproape 30 de ani in urma in campusul Universitatii din Texas cu un capital de 1.000 de dolari. La un moment dat, valoarea de piata a companiei depasea 100 miliarde de dolari.
Compania Dell a fost cel mai mare producator de PC-uri pana in 2007, cand a fost depasita de Hewlett-Packard, rasturnare care l-a determinat pe Michael Dell sa revina in functia de CEO dupa o pauza de trei ani.