Compania a prezentat sistemul de operare in cadrul unui eveniment de presa.
Windows 10 este numele viitorului sistem de operare de la Microsoft, care ar trebui sa ajunga pe calculatoarele noastre la sfarsitul anului viitor. Asadar, compania nu va denumi versiunea urmatoare Windows 9 sau Windows X sau Windows One asa cum se astepta toata lumea. Noul Windows 10 seamana destul de bine cu Windows 7.
Cei de la Microsoft au spus despre Windows 10 ca este "cea mai cuprinzatoare platforma construita vreodata", astfel ca versiunea se va adapta pe diferite hardware-uri. Este o veste buna pentru cei care fac aplicatii, pentru ca acestea ar trebui sa ruleze fara probleme in aproape orice conditii.
Microsoft a declarat ca Windows 10 va putea fi folosit peste tot, de la "Internet of Things, la servere din centre de date". "Unele dintre aceste dispozitive au ecrane de 4", altele de 80", iar altele nu au ecran deloc", potrivit Microsoft. Compania a precizat ca Windows 10 se preteaza atat lucrului cu un Pen sau touch, cat si mouse-ului si tastaturii sau altor gesturi, scrie TheVerge.
Microsoft si-a dorit ca Windows 10 sa fie apropiat de Windows 7, pentru ca versiunile Windows 8 si 8.1 nu s-au bucurat de o cota de piata impresionanta. "Ne dorim ca toti utilizatorii de Windows 7 sa aiba senzatia ca ieri conduceau prima generatie de Prius, iar acum, Windows 10 este ca Tesla", a declarat Joe Belfiore de la Microsoft.
Noul Windows 10 va impaca toate gadgeturile si se va modifica astfel incat sa ruleze optim pe fiecare dintre ele. Sau cel putin acesta este telul Microsoft. Viitoarea versiune imprumuta elemente de design nu doar de la Windows 7, ci si de la Windows 8. Practic, gasim meniul de Start cu care utilizatorii de Windows 7 sunt obisnuiti, cu interfata cu tile-uri caracteristica lui Windows 8. Tile-urile pot fi redimensionate in functie de preferintele utilizatorilor.
Windows 10 aduce si cautarea universala in meniul de start, care ofera rezultate de pe web. De asemenea, utilizatorii vor avea acces mai usor la task-urile sistemului de operare.
Utilizatorii pot, de asemenea sa comute dintr-un desktop in altul, asa cum e posibil si la Linux. Pot sa isi configureze un desktop cu aplicatii pentru munca, unul pentru relaxare, si asa mai departe.
Bara de Charm-uri nu dispare, insa, ci este imbunatatita. De asemenea, in cazul gadgeturilor convertibile, compania vine cu Continuum mode, care isi propune sa faca tranzitia mai usoara intre lapto si tableta.
Windows 10 va ajunge incepand de miercuri la primii utilizatori. Versiunea finala va fi gata la sfarsitul anului viitor, insa in primele luni din 2015 ar trebui sa aflam mai multe despre viitoarea versiune a sistemului de operare.