Lumea tehnologiei este pe cale să asiste la încă o tranzacție-gigant care va duce la modificarea raportului de forte dintre marii jucători de pe piață.
Compania Xerox este în cărți pentru cumpărarea Hewlett-Packard Inc. (HP), o fuziune care ar urma să aducă împreună cele două mari multinaționale americane, ambele aflate într-un moment delicat din punctul de vedere al business-ului.
Board-ul Xerox (XRX) a analizat posibilitatea achiziționării HPQ, iar Wall Street Journal, publicație citată de CNN, precizează că discuțiile sunt preliminare.
O eventuală înțelegere va fi complicată de faptul că HP este o companie de trei ori mai mare decât Xerox, având o valoare de piață de 27 de miliarde de dolari, comparativ cu evaluarea Xerox de 8 miliarde. Totuși, recent, Xerox a anunțat că vrea să vândă mai multe părți din business-ul propriu, tranzacții care vor genera un flux financiar de 2,5 miliarde de dolari.
O fuziune între cele două companii ar fi oportună pentru ambele părți, pentru că atât Xerox, cât și HP se află într-o postură complicată, și în contextul în care domeniul print este în scădere rămânând totuși profitabil.
În anii anteriori, HP i-a surprins pe investitori cu creșterea sa accelerate și mulți au crezut că ea se va menține și după momentul 2015, după separarea de HP Enterprise, dar în ultima perioadă compania nu a evoluat conform așteptărilor.
Deși HP are încă afaceri profitabile în zona de PC-uri, din ce în ce mai puțin clienți cumpără cerneală de la HP, sector care a fost mult timp nucleul profitului multinaționalei.
Compania a anunțat luna trecută și că, până în 2022, va desființa între 7000 și 9000 de job-uri, o mutare catalogată de reprezentanți drept „îndrăzneață și decisivă”.
La fel ca HP, Xerox se fundamentează pe o serie de afaceri din ce în ce mai puțin înfloritoare, cu vânzări în scădere în ultimii doi ani.