Calculatoarele clasice raman incet-incet in urma, iar noile modele de tablete le-au luat locul. Nici televizoarele nu mai sunt cum au fost.
Acum standardul inseamna ultradefinitie, iar OLED ne-a luat din nou ochii. Cele mai bune? LED-ul Samsung primeste de acum procesor cu patru nuclee si ajunge la o diagonala spectaculoasa de 110. OLED-ul 4K de la Sony ne-a impresionat insa si mai mult prin claritate, culori si contrast. Ambele vor ajunge cel mai probabil pe piata in acest an.
Imagine ca la cinema, dar mult mai vie, datorita OLED. Pretul este usor de estimat, peste 20.000 de euro.
In timp ce calculatorul clasic pare sa fi ramas fara idei, tabletele prind viteza. Cea mai apreciata aparitie a fost Razer Edge, prima super-tableta care poate rula orice joc sau program PC acasa ori in miscare. Viitorul tabletei credem noi insa ca este tableta 4K. Dar poate nu chiar atat de mare precum propune Panasonic si cu o autonomie de numai 2 ore.
Reproduce foarte bine culorile, si poti sa vezi detalii fara sa zoomezi, detalii mici. Asta inseamna 4k.
Telefoanele mobile ne-au impresionat mai putin anul acesta dar ne-a placut promisiunea chineza. Perfomanta maxima la preturi de en-gros. Huawei a adus cel mai mare telefon de pe planeta, cu o diagonala de 6,1" insa si un smartphone de 5" FULL HD cu procesor quad-core, adica ceva mai tare in specificatii decat Samsung Galaxy SIII.
La fel se lauda si fratii de la ZTE cu GrandS. E un telefon absolut spectaculos, arata excelent si pe rosu, dar si pe negru. Insa nu doar aspectul conteaza. Are ecran full hd si procesor quad-core.
CES inseamna si inventii suprinzatoare. Gadget-uri care ne arata directia in care merge tehnologia. Nu toate vor ajunge pe piata, dar s-ar putea sa influenteze dramatic urmatorul produs de succes care va ajunge in mainile tuturor.
Vuzix au adus primii ochelari smart prin care vom vedea lumea reala, augmentata cu informatii in timp real din retele sociale, telefon si motoare de cautare.
Cei de la Tobii au reusit sa transforme anul acesta tehnologia lor de control cu privirea in ceva care va ajunge pe piata foarte curand.
Foarte multe companii au mizat anul acesta pe tehnologii pentru fitness si sanatate. Aparate mici, care incap in buzunar si care numara pasii, treptele urcat si caloriile arse.
Pe George Buhnici l-au impresionat si castile audio pe lampi dar si super-masina de politie LAPD. Acestea din urma merita insa o privire mai atenta, asa ca le vom vedea in curand in editi speciale iLikeIT.