Statia Spatiala Internationala a putut lua legatura cu Houston la fiecare 90 de minute din cauza procesului de innoire a softului cu care functioneaza computerul de bord.
Cei sase astronauti de pe Statia Spatiala Internationala au pierdut legatura cu Pamantul dupa o banala inoire a softului computerului de bord. La o ora de la acest incident, afandu-se deasupra Rusiei, comandantul statiei, Kevin Ford, a reusit sa contacteze Moscova. Legatura cu specialistii din capitala Rusiei a durat foarte putine minute, urmatoarele contacte fiind posibile odata la 90 de minute.
"Pentru cei care sunt ingrijorati, spun ca tatal meu, ca si restul echipajului, este bine sanatos, comunicarea cu Pamantul fiind intrerupta de cateva mici probleme cauzare de inoirea sistemului de operare al statiei", a scris pe contul sau de Facebook fiul astronautului Chris Hadfield, unul dintre cei sase ocupanti ai SSI.
Conform NASA, legatura cu cei aflati in spatiu a fost restabilita in cele din urma.
Statia Spatiala Internationala a fost construita in 1998 de agentiile spatiale ale Statelor Unite, Rusiei, Europei, Canadei si Japoniei, spatiul destinat astronautilor fiind de marimea unei locuinte cu sase camere.