Un director de la Samsung a confirmat speculatiile privind ceasul inteligent.
Unul dintre executivii companiei Samsung a confirmat zvonurile care spuneau ca ceasul inteligent Galaxy Gear se va lansa saptamana viitoare, intr-un interviu pentru Korea Times.
Vicepresedintele executiv al Samsung Mobile, Lee Young-hee, a declarat ca gadgetul va folosi sistemul de operare Android si va avea un ecran care nu este flexibil.
Samsung are incredere ca Gear va da un impuls industriei mobile (Lee Young-hee)
Ceea ce vrea sa sugereze oficialul Samsung este ca gadgeturile de acest tip nu au fost, inca, exploatate, si ar putea exista o piata larga.
Ea a confirmat, de asemenea, ca Galaxy Note III va aparea pe 4 septembrie la IFA Berlin.
In schimb, a negat informatiile potrivit carora Samsung se pregateste sa cumpere BlackBerry.