Ryan Seacrest, un renumit prezentator TV, a adus pe piata prima tastatura dedicata iPhone-ului.
Tastatura vine integrata intr-o husa speciala, iar productia si desenul au costat 1 milion de dolari, scrie Electronista.com.
Type Keyboard, cum a fost denumita, seamana extrem de mult cu tastatura de pe BlackBerry, dar este gandita sa functioneze perfect pe iPhone.
Singurele conditii? In primul rand trebuie sa aveti la voi 99 de dolari ca s-o cumparati, dar si un iPhone 5 ori 5S cu sistemul iOS 6 sau iOS 7.
Tastatura se conecteaza la telefon prin Bluetooth 3.0 si se reincarca printr-un cablu micro USB.