Tehnologia este in continua miscare si, uneori, evolueaza mult prea repede ca sa putem tine pasul cu ea.
Pentru a ramane mereu conectati la timpurile in care traim, trebuie sa ne revolutionam si noi stilul de viata.
Toti avem un parinte sau un prieten care nici nu vrea sa auda ce noutati in stiinta sau in tehnica au mai aparut. Sunt oameni care nu au pus niciodata mana pe un smartphone pentru ca, spun ei, nu se pot obisnui cu un dispozitiv fara butoane.
Altii nu vor sa auda de tehnologia smart, pentru ca nu-i inteleg principiile. Astea sunt cazuri extreme, insa viteza cu care se dezvolta tehnologia in ziua de astazi poate sa lase pe oricine in urma.
Problema apare atunci cand nu mai esti in pas cu tehnologia si asta iti afecteaza cariera. Pentru ca o companie va prefera intotdeauna sa angajeze un tanar fara prea multa experienta, dar mult mai deschis la lumea in care traieste.
1. ABONEAZA-TE LA PUBLICATIILE TEHNOLOGICE DE TOP
Primul pas pe care trebuie sa-l faci ca sa ramai conectat tot timpul la noile tendinte in tech este sa citesti cat mai multe articole din domeniu. Chiar daca nu esti genul care sa citeasca - nu ai timp, nu lucrezi in domeniile carora li se adreseaza articolele sau, pur si simplu, nu-ti place sa citesti -, creeaza-ti un obicei din asta.
Pe yoda.ro vei gasi mereu cele mai noi informatii din tech si tot ce vrei sa afli despre mobile, gadgeturi si computere. Si poti mereu sa te indrepti catre site-urile internationale recunoscute pentru ca ofera informatii de calitate din domenii legate de stiinta. Printre ele se numara TechCrunch.com, Wired.com, Gizmodo.com sau Mashable. Aboneaza-te la newslettere, pentru inceput, pana cand te vei obisnui sa le citesti zilnic articolele.
Timpul nu ar trebui sa fie o problema: iti poti rezerva cate 30 de minute seara, inainte de culcare, pentru a citi ultimele articole aparute.
2. INSCRIE-TE LA CURSURI NOI
Oricat de mult ai incerca sa te autoeduci, oricate carti si articole ai citi, daca vrei sa ai o abordare profesionala a tehnologiei de ultima generatie trebuie sa mergi, periodic, la cursuri.
Odata ce au incheiat socotelile cu facultatea, multi tineri se feresc sa se mai inscrie, pe parcursul vietii, la cursuri noi. Lipsa timpului, preconceptia ca nu mai au ce invata si ideea ca le este mai usor sa invete la locul de munca, "furand meserie" sunt printre principalele motive pe care le invoca.
Cat despre timpul liber, poti renunta cu usurinta la o iesire cu prietenii sau la un film, daca vei pune inainte de toate viitorul tau si cariera.
3. FII PRINTRE PRIMII CARE ADOPTA NOILE TEHNOLOGII
Nu te feri de noile tehnologii si de gadgeturile care apar in fiecare an, chiar daca nu sunt aproape de gusturile si de stilul tau. Multi oameni reactioneaza negativ nu pentru ca nu le place gadgetul, aplicatia sau softul respectiv, ci pentru ca se tem de nou sau nu au rabdare sa invete.
Chiar daca preferi un ceas clasic, cu mecanism analog, e timpul sa probezi si un smartwatch. Iti plac bicicletele? Testeaza o trotineta electrica. Daca fumezi, incearcă in locul tutunului clasic un dispozitiv IQOS care incalzeste tutunul, nu-l arde.
Dezvoltarea inseamna evolutie, asa ca gusturile personale pot evolua, iar rabdarea este o calitate care se poate invata prin exercitiu.
4. ANTRENEAZA-TI CURIOZITATEA
Folosita cu masura, curiozitatea poate fi una dintre cele mai importante calitati ale omului de azi.
Nu este suficient sa citesti tot ce prinzi ca sa fii la curent cu ceea ce se intampla in lumea tehnologiei. Atunci cand gasesti un articol care te pasioneaza, nu-l lasa sa treaca pe langa tine. Cauta mai multe informatii despre subiectul articolului, citeste si alte puncte de vedere, ia-ti notite si aprofundeaza-le oricand ai ocazia.
Nu te feri nici de lucrurile care nu te pasioneaza la fel de mult. Multi oameni sunt tentati sa ignore ceea ce nu le place, fara sa ia in calcul ca lucrurile se pot schimba cu timpul. Ai putea avea surpriza ca, la un moment dat, sa descoperi ca ai noi pasiuni.
5. INTARESTE-TI VOCABULARUL CU LIMBAJUL NOII GENERATII
Tinerii de astazi sunt mult mai adaptabili cand vine vorba la noile tehnologii, pentru ca au crescut intr-un mediu care le oferea acces neingradit la tot ceea ce era nou. Chiar daca uneori ti se pare ca nu intelegi despre ce vorbesc atunci cand iesi cu ei la o cafea, un prim pas inainte e sa admiti ca ai multe de invatat de la ei.
Nu uita: noile tehnologii aduc, de multe ori, si cuvinte noi in vocabularul de zi cu zi. Trebuie sa le intelegi si sa le folosesti in contextul potrivit, daca vrei sa ramai competitiv in fata noii generatii. Mai mult decat atat, un vocabular adus la zi te va ajuta sa intelegi mai usor si limbajul de specialitate care apare in cursurile si in articolele tehnice pe care le vei citi.
6. FA SCHIMB DE EXPERIENTA SI DE INFORMATII
Daca tot petreci mai mult timp alaturi de colegi mai tineri, din noua generatie, poti profita si in alte feluri de cunostintele lor, nu doar imprumutandu-le vocabularul. Schimbul de experienta este, poate, primul lucru care vine in minte, dar cineva ar putea spune ca angajatii tineri nu au ce experienta sa ofere altora.
E adevarat, nu au experienta, asta este contributia ta in acest schimb. Ei pot sa-ti ofere cu totul altceva: propria lor abordare asupra lumii inconjuratoare si idei noi, la care in mod normal nu ai avea acces, pentru ca esti mereu inconjurat de oameni din aceeasi generatie cu tine, care gandesc la fel.
7. FII CONSTIENT DE LIMITELE TALE
Toate schimbarile vin cu anumite riscuri, asa ca trebuie sa stii mereu care sunt limitele tale si sa iei decizii in functie de ele.
Inainte de a lua o hotarare, analizeaza impactul schimbarilor pe care vrei sa le faci si asigura-te ca esti pe drumul bun. Aceasta abordare te va ajuta sa-ti gestionezi mai bine timpul si sa nu-l risipesti cu lucruri inutile.
Daca vrei sa te inscrii la un curs nou, intereseaza-te in detaliu cum iti poate imbunatati cunostintele si, mai ales, ce vei face pe viitor cu noile abilitati. Daca vrei sa investesti intr-o tehnologie de ultima ora, intreaba-te daca utilitatea ei justifica si costurile.
Tu ce solutii ai descoperit ca sa fii mereu la curent cu ultimele noutati din lumea tehnicii si a stiintei?
Sursa foto: Shutterstock