Apple și-a pierdut poziția de cea mai valoroasă companie din lume, pe fondul unei vânzări ample de acțiuni.

Producătorul de petrol și gaze Aramco din Arabia Saudită a recâștigat prima poziție de la producătorul iPhone, pentru prima dată în aproape doi ani.

Investitorii au vândut acțiuni ale firmelor de tehnologie, în timp ce se orientează către active pe care le consideră mai puțin riscante. În acest context, acțiunile Apple au scăzut miercuri cu peste 5% la Bursa din New York, iar compania a încheiat ziua de tranzacționare cu o evaluare bursieră de 2.370 de miliarde de dolari (1,94 miliarde de lire sterline).

Aceasta a însemnat că a pierdut poziția de cea mai valoroasă companie din lume în favoarea producătorului de petrol și gaze Aramco, care a fost evaluat la 2,42 mld. dolari.

Este pentru prima dată din 2020 încoace când Aramco a ocupat prima poziție. Acțiunile producătorilor de energie au crescut în acest an, pe măsură ce costul țițeiului și al gazelor naturale a crescut și el.

Între timp, acțiunile Apple au scăzut cu aproape 20% de la începutul anului. Indicele Nasdaq a închis ziua de miercuri la New York în scădere cu 3,2%, după ce datele oficiale au arătat că inflația din SUA a rămas aproape de un nivel maxim care nu a mai fost atins de peste 40 de ani.

Creșterea prețurilor a fost cea mai mare amenințare la adresa redresării economiei mondiale în momentul în care aceasta iese din pandemia Covid-19. Băncile centrale din întreaga lume au răspuns la această problemă prin creșterea ratelor dobânzilor, ceea ce a declanșat o mișcare de retragere a investițiilor mai riscante, din cauza îngrijorării că un cost mai ridicat al împrumuturilor va încetini creșterea economică.

Cea mai mare și cea mai cunoscută criptomonedă din lume, Bitcoin, a pierdut și ea aproximativ 60% din valoarea sa, după atingerea unui nivel record în noiembrie anul trecut.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: