Experimentele facute de Apple nu au avut rezultatele asteptate.
Apple a renuntat la planurile ca smartwatch-ul ce urmeaza sa fie lansat in luna aprilie sa monitorizeze sanatatea in urma unor probleme cu aceasta tehnologie si a rezultatelor testelor, anunta Wall Street Journal, cei care citeaza surse din cadrul companiei care au dezvaluit ca unele lucruri dorite pentru iWatch erau prea complicate, iar altele ar fi dus la o analiza nedorita.
Se pare ca dezvoltarea senzorului ce analizeaza sanatatea nu a atins standardul necesar, existand rezultate inconsistente ale senzorului din cauza bratelor cu par mai mult sau de la pielea uscata.
"Apple a experimentat si moduri pentru a detecta presiunea sangelui sau nivelul de oxigen din sange, insa rezultatele au fost inconsistente. Mai mult, daca Apple ar fi interpretat cifrele pentru a da sfaturi si recomandari, compania ar fi avut nevoie de aprobari de la Food and Drug Administration din Statele Unite sau alte organizatii" mai scriu cei de la Wall Street Journal.
Conform altor informatii, Apple ar fi cerut distribuitorilor din Asia sa faca intre 5 si 6 milioane de iWatch-uri in primul trimestru.