Compania Apple vrea să devină cât se poate de independentă în ceea ce privește componentele pe care le utilizează în realizarea produselor proprii.
Astfel gigantul plănuiește să lanseze computere Mac alimentate de procesoare proprii Apple, începând din 2021, arată Bloomberg, publicație care citează surse apropiate companiei.
Potrivit raportului, producătorul lucrează la trei tipuri distincte de procesoare, bazate pe viitorul A14 dedicat iPhone-urilor, însă plănuiește să le facă mult mai rapide. În aceste condiții, ar trebui ca anul viitor să vedem cel puțin un Mac cu procesor de la Apple.
Viitoarele procesoare vor fi bazate pe arhitectura ARM și vor fi realizate de Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC), aceeași companie ce produce și chipset-uri pentru iPhone și iPad.
Primul procesor Apple dedicat computerelor Mac ar putea avea opt nuclee cu putere de procesare mare și patru nuclee cu frecvențe mai mici pentru un consum energetic redus, arată raportul citat de Bloomberg. Mai mult, în viitorul nu foarte îndepărtat compania ar putea produce procesoare cu peste 12 nuclee.
Nu este încă foarte clar ce gadget va beneficia în premieră de noile componente exclusive Apple, dar jurnaliștii de la Bloomberg sunt de părere că ar putea fi un nou model de laptop, pentru că ar fi destul de dificil pentru gigantul IT să întreacă performanța oferită de Intel pe dispozitivele de top precum Mac Pro, iMac și MacBook Pro.
În prezent, Apple utilizează procesoare Intel pentru aceste game, dar o tranziție la procesoarele proprii ar trebui să ofere companiei un control extins asupra performanței produselor. De asemenea, ar putea fi o soluție pentru ca Apple să poată unifica mai ușor ecosistemul său de aplicații.