Ceasul inteligent se lanseaza saptamana aceasta
Producatorul elvetian de ceasuri TAG Heuer va lansa un smartwatch care sa eclipseze gadgetul celor de la Apple. Pretul e insa unul pe masura: 14.000 de euro.
Ceasul se va numi Carrera Connected si va fi construit din Titan. Lansarea va avea loc mai intai in New York, urmand ca peste trei zile sa devina disponibil si in Europan. Va fi construit pe baza modelului clasic Carrera, se va putea conecta la smartphone si va avea o gama de functii pe care elvetienii le vor prezenta saptamana aceasta. In plus, cei care vor scoate suma asta din buzunar isi pot personaliza atat cureaua, cat si carcasa telefonului.
“Ceasul nostru va avea aproape aceleasi functi ca si un Apple Watch, dar acum nu e momentul sa dam foarte multe detalii tehnice. Fiti siguri insa ca nu veti putea face diferenta intre acesta si un Carrera clasic”, spune Jean-Claude Biver, seful TAG Heuer. Smartwatch-ul s-a nascut din colaborarea cu Google si Intel, in incercarea de a mai smulte cateva procente din cota de piata a celor de la Apple, care au vandut cateva milioane de exemplare pana acum.
Elvetienii insa nici nu vor sa auda de Apple. “Noi nu suntem Apple. Noi suntem un brand de ceasuri. Le interzic pana si colegilor mei sa spuna ca Apple este concurentul nostru direct”, spune Biver pentru Le Matin Dimanche.