Cycle Tracking, Noise app, Activity Trends și App Store sunt cele mai noi funcții introduse de Apple pentru watchOS 6.

Apple a prezentat recent watchOS6, o versiune despre care compania susține că le permite utilizatorilor să își monitorizeze mai bine starea de sănătate și forma fizică, prin noi funcții și aplicații pe care clienții le pot gestiona cu ajutorul App Store.

„Apple Watch a devenit o parte indispensabilă a vieții de zi cu zi a clienților noștri, fie că îi ajută pe utilizatori să se conecteze cu oamenii și informațiile care contează pentru ei, fie că îi inspiră să ducă o viață mai bună și mai activă. watchOS 6 extinde angajamentul nostru de a-i ajuta pe oameni să-și monitorizeze mai atent sănătatea și forma fizică, datorită unor instrumente puternice și personalizate”, a declarat Jeff Williams, Chief Operating Officer al Apple.

Sănătate și antrenament fizic

Noua aplicație Cycle Tracking oferă femeilor posibilitatea de-a stoca informații importante legate de ciclul lor menstrual și de a-vedea perioada preconizată pentru următoarea menstruație, dar și perioada fertilă.

Există detalii suplimentare care pot fi adăugate, precum flux sau simptome, în așa fel încât această perioadă să devină cât mai ușoară cu putință.

Noise App
este o altă aplicație destinată monitorizării sănătății, care îi ajută pe utilizatori să aibă evidența nivelului de zgomot din mediul înconjurător și îi atenționează atunci când se află într-un context care le poate afecta auzul.

Aplicația are un decibelmetru încorporat, care funcționeză în timp real și monitorizează felul în care se schimbă sunetele din jur.

Ceasul poate trimite o notificare atunci când nivelul de decibeli ajunge la 90, situație în care auzul poate începe să se deterioreze, la peste patru ore pe săptămână de expunere, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

O altă trăsătură pe care utilizatorii o apreciază este Activity Trends, pentru că le permite să vizualizeze comportamentul lor activ pe termen lung, pentru a vedea dacă există un progres.

Aplicația arată dacă rezultatele legate de calorii, durata de timp dedicată exercițiilor fizice sau ritmul de deplasare sunt mai ridicate sau mai scăzute.

În cazul în care ultimele 90 de zile de activitate arată o tendință de scădere accelerată în raport cu ultimele 365 de zile, Activity oferă și un antrenor virtual, pentru ca utilizatorul să-și recapete motivația.

App Store

Pentru prima data watchOS 6 aduce App Store direct pe Apple Watch. Utilizatorii pot să-și instaleze cu ușurință și alte aplicații, totul pe ecranul aflat la încheietura mâinii.

De asemenea, dezvoltatorii pot să realizeze aplicații dedicate Apple Watch, care pot să funcționeze fără iOS.

Sursa foto: www.apple.com

Share articol: