Un studiu inedit arată că timpul îndelungat petrecut folosind social media îi influențează negativ și pe părinți, nu doar pe copii.
La cercetare au participat 549 de adulți care aveau cel puțin doi copii. Cercetătorii de la Universitatea Waterloo din Canada au analizat relația dintre ei și cei mici și obiceiurile lor de consum digital.
Adulții care se simțeau stresați foloseau deseori rețelele sociale pentru a se relaxa, dar această soluție nu era deloc de ajutor. Dimpotrivă. Ei deveneau și mai agitați, mai sâcâitori și țipau mai mult la copiii lor.
Explicația este destul de simplă: cu cât petreceau mai mult timp online, cu atât mai puțin timp puteau petrece alături de familie, iar relația lor avea de suferit.
Astfel se intră într-un cerc vicios: părinții stresați stau mai mult timp pe rețelele sociale sperând să se relaxeze, iar pentru că pierd timpul în felul ăsta, ei se îndepărtează de copii, nu mai comunică eficient cu ei, iar acest lucru le agravează stresul.
Singurul mod în care folosirea social media îi poate ajuta cu adevărat pe părinți este prin comunicarea online cu prietenii lor.
Prin urmare, anumite obiceiuri de consum online pot duce la stres, în timp ce altele au un efect benefic.
Un alt studiu realizat în anul 2018 a demonstrat că 46% din părinții chestionați sunt dependenți de smartphone.
Cu toate acestea, nici adulții, nici adolescenții nu consideră că folosirea frecventă a dispozitivelor mobile le afectează relațiile de familie.