Microsoft a lansat Surface Book i7 si noul Surface Studio PC.
In cadrul unui eveniment ce a avut loc miercuri, Microsoft a prezentat 2 noi device-uri, pe langa noua versiune de Windows 10 care are scopul de a crea continut 3D.
Microsoft Surface Book i7
Noua versiune a hibridului vine cu procesor i7, cu o performanta grafica de 2 ori mai buna si cu o autonomie cu 30% mai mare, conform Microsoft. Astfel, Surface Book i7 poate fi folosit timp de 16 ore!
In rest, noul Surface Book pastreaza caracteristicile de pana acum. Pretul este de 2.399 de dolari iar precomenzile au inceput deja. Device-ul va fi disponibil incepand cu luna noiembrie.
Microsoft Surface Studio PC
Marea surpriza si inovatie este insa Surface Studio PC, cel care se anunta un rival serios pentru seria iMac. Are cel mai subtire monitor LCD construit vreodata - de 12.5mm, diagonala de 28inch si display PixelSense cu rezolutie 4.500*3.000 si este si touch screen si are suport pentru pen, fiind ideal pentru designeri si pentru editare foto si video.
Device-ul are un mecanism complex pentru a fi inclinat in directia dorita. Are 4 porturi USB 3.0, Ethernet, mini DP, SD si jack audio. Vine cu o tastatura dedicata, mouse wireless si un nou controller special Surface Dial cu radial input si haptic feedback.
In ceea ce priveste performanta, Surface Studio este un monstru! Procesor quad-core Skylake, GeForce 980M GPU, 32GB de RAM, 2TB memorie si 270W power supply. Are integrat un sistem sound 2.1 si un microfon pentru a putea da comenzi vocale catre Cortana.
Pretul este pe masura - 2.999 de dolari. Momentan, va exista o cantitate limitata pentru Sarbatori, urmand sa existe mai multe unitati pe stoc incepand cu anul viitor.