Producătorul coreean a cerut brevet pentru un aparat care arată atât de ciudat încât unii specialiști consideră că nu va fi realizat și în realitate.

Potrivit GSM Arena, brevetul a fost solicitat de Samsung în luna iunie și obținut la începutul acestei luni, când a fost și publicat online.

Gadgetul, numit în document „dispozitiv capabil de pliere și rulare” poate fi pliat în orice mod și la orice unghi dorește utilizatorul.

Inovația nu se oprește însă aici, pentru că aparatul are o parte din ecran rulată în interiorul carcasei, astfel încât utilizatorul poate să mărească aceste display atunci când are nevoie de el.

Rapid și simplu, dispozitivul poate asigura un ecran mare, iar când trebuie să fie pus în buzunar sau în geantă, ecranul lui poate fi rulat la loc în aparat.

Chiar dacă este foarte ingenios gândit, realizarea concretă a unui asemenea gadget ar fi extrem de complicată, spun specialiștii.

Un alt dezavantaj este faptul că, potrivit imaginilor publicate, dispozitivul nu poate fi pliat perfect, prin urmare va rămâne puțin spațiu liber între părțile îndoite.

Experții se întreabă și ce utilitate ar avea un gadget de acest fel, pentru că, din desenele prezentate, doar funcția de rulare pare să fie cu adevărat necesară, nu și plierea ecranului la diferite unghiuri.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: