Compania Facebook a lansat primii săi ochelari inteligenți, în încercarea de a integra realitatea augmentată în viața tuturor.
Aceștia au fost realizat în parteneriat cu Ray-Ban și le permit utilizatorilor să asculte muzică, să primească apeluri, să surprindă fotografii și să înregistreze scurte clipuri video, având apoi și posibilitatea de a le distribui pe platformele Facebook prin intermediul unei aplicații dedicate. Facebook a transmis că linia numită „Ray-Ban Stories” va avea un preț începând de la 299 de dolari.
Gigantul social media a investit masiv în direcția realității augmentare, dezvoltând hardware precum Oculus VR și având în lucru inclusiv tehnologii prin care să aducă AR-ul la încheietura mâinii, prin wearables.
Anul trecut, reprezentanții Facebook spuneau că se află la circa zece ani distanță de momentul în care vor aduce pe piață „adevărații” ochelari AR, care vor suprapune obiecte virtuale în raza vizuală din lumea reală a celui care îi poartă. Mai multe companii extrem de importante, printre care Google, Microsoft, Apple sau Snap au intrat în cursa de dezvoltare a diferitelor modele de dispozitive similare, dar propunerile realizate rapid precum Google Glass s-au dovedit greu de vândut, venind la pachet cu prețuri mari și cu probleme de design.
Recent, Mark Zuckerberg a transmis și că Facebook lucra la realizarea unei echipe care va fi responsabilă de crearea unui metavers, un mediu virtual comun care ar putea fi succesorul internetului pe mobil. „De multă vreme suntem convinși că ochelarii vor fi o parte importantă în procesul de realizare a viitoarei platforme computaționale”, a spus acesta într-un clip publicat online.
Facebook a precizat și că, atunci când vine vorba despre gestionarea datelor utilizatorilor, acestea nu vor fi accesate fără acordul utilizatorilor. Reprezentanții companiei au mai punctat că fotografiile sau clipurile video captate și stocate în Facebook View nu vor fi folosite pentru plasarea de reclame personalizate și că ochelarii vor oferi „o experiență fără publicitate”.
Ochelarii includ și un asistent virtual opțional, în așa fel încât fotografiile și înregistrările video pot fi făcute doar prin comenzi vocale. De asemenea, LED-ul amplasat pe dispozitiv va indica momentele în care camera este pornită, pentru a le arăta celorlalți oameni atunci când cel care îi poartă face o fotografie, de exemplu.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: