Compania Fitbit a prezentat oficial un nou smartwatch - Sense - care vine cu funcții deosebite, similare celor pe care le regăsim la Apple Watch.

Ceasul inteligent Sense are senzori care pot măsura pulsul și temperatura utilizatorului, stabilind astfel nivelul de anxietate pe care acesta îl resimte.

Cu ajutorul unei aplicații, utilizatorul poate vedea un grafic cu evoluția în timp a stării sale psihice, ca să afle cum poate gestiona mai bine stresul.

Sistemul de monitorizare este foarte simplu. Utilizatorul trebuie să-și țină palma peste ecranul ceasului și să respire timp de câteva secunde, pentru ca senzorul EDA să poată măsura temperatura corpului și pulsul.

În acest fel, utilizatorul poate afla care sunt cele mai stresante momente ale zilei și cum variază anxietatea de la o zi la alta.

În plus, dispozitivul poate fi util și pentru monitorizarea febrei sau pentru femeile care vor să afle dacă sunt la ovulație - moment în care temperatura corpului crește ușor.

Sense are și alte elemente în comun cu Apple Watch: are ecran tactil OLED, GPS integrat și rezistă la apă până la o adâncime de 50 de metri.

Noul gadget va disponibil după data de 25 septembrie și va costa 330 dolari.


Urmărește emisiune tale preferate pe ProTv Plus:


 

Share articol: