Poate că modelul Google Glass a fost un eșec, dar compania nu a renunțat la acest concept. Cu toate acestea, se pare că nu a avut prea mult succes în a dezvolta ea însăși un nou design, așa că a apelat la achiziția de startup-uri pentru a aduce la bord noi talente și tehnologii.
În urmă cu doi ani gigantul a achiziționat North, un producător de ochelari AR, iar acum a preluat Raxium, care dezvoltă ecrane microLED pentru aplicații AR și VR. Costul achiziției nu a fost anunțat, dar conform evaluărilor anterioare s-ar putea situa în jurul valorii de 1 miliard de dolari.
microLED este similar cu OLED prin faptul că nu folosește o lumină de fundal, în schimb fiecare pixel emite propria lumină. Diferența față de OLED constă în materialele utilizate - microLED promite să fie mai luminos, mai eficient din punct de vedere energetic și să rezolve problemele legate de longevitate.
Cu toate acestea, realizarea de microLED-uri suficient de mici pentru dispozitivele purtate pe cap a reprezentat o provocare. Raxium susține că a reușit până acum să obțină pixeli de până la 3,5 µm, mult mai mici decât un pixel OLED tipic.
Google se află acum într-o cursă contra cronometru. Asta pentru că Apple și Meta au achiziționat și ele startup-uri care lucrează în domeniul ochelarilor AR. Ochelarii inteligenți au potențialul de a înlocui smartphone-urile ca mod de interacțiune a majorității utilizatorilor cu lumea digitală, dar niciun astdel de produs nu a prins încă, poate și pentru că tehnologia nu este încă pregătită pentru această tranziție.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: