Huawei vrea să țină pasul cu firmele competitoare cu orice preț, iar cea mai nouă inițiativă este lansarea propriului card bancar. Produsul a fost anunțat de CEO-ul companiei, Richard Yu, la un eveniment care a avut loc în China.
Acesta este o noutate pe care Huawei vrea să o coroboreze cu serviciul Huawei Pay, lucru care înseamnă că utilizatorii vor putea beneficia de flexibilitate sporită atunci când vine vorba despre utilizarea online a acestui nou produs, care este un card fizic prin care vor putea fi procesate plăți, având și NFC pentru tranzacții contactless.
Spre deosebire de cardul Apple, acest card Huawei pare să perceapă unele taxe anuale, precum orice card de credit obișnuit. Ca un bonus pentru entuziaștii care vor adopta repede metoda de plată, Huawei va oferi oferte speciale și reduceri de taxe pentru primul an de utilizare. De asemenea, pentru cei care realizează un anumit număr de tranzacții, cel de-al doilea an va fi gratuit, iar compania promite și unele programe de bonusare precum cele de cashback, acces la lounge-uri VIP și alte bonusuri de călătorie.
Gigantul chinez a promis și că va asigura securitatea fără cusur a datelor implicate în achiziția noilor carduri, la fel cum se întâmplă deja cu Huawei Pay. Acest aspect este extrem de important, mai ales într-un moment în care se discută tot mai des despre spionaj cibernetic, și rămâne de văzut dacă Huawei se va ține de cuvânt în totalitate.
Deși încă nu există o dată oficială de lansare în masă, Huawei ar putea căpăta un avans în China comparativ cu Apple pe acest segment, dat fiind faptul că dezvoltarea americanilor în teritoriu a fost până acum destul de redusă.