Compania a lansat primul display din gama Stretchable care se poate plia, întinde sau îndoi fără ca imaginea să fie distorsionată.

Ecranul are o rezoluție de 100 ppi, full-color RGB și o capacitate de extindere de până la 20%, putând fi întins de la 12 inci până la 14 inci fără să se strice.

Materialul este foarte flexibil, rezistent și durabil, astfel încât poate fi folosit pe scară largă, pentru o gamă variată de gadgeturi.

Acest tip deosebit de display poate fi folosit însă și în industria aeriană, cea textilă sau auto, putând avea diferite aplicații.

Ecranul este construit peste un silicon special, care este utilizat de obicei pentru fabricarea lentilelor de contact.

Sistemul de iluminare folosește micro-LED-uri extrem de mici și nu necesită conexiune clasică prin fire, astfel încât poate fi îndoit, pliat sau întins fără să se crape.

LG Display nu este singura companie care a prezentat un ecran de acest fel. Un proiect similar a fost lansat anul trecut de firma Royole, dar ecranul era mult mai mic, de numai 2,7 inci.

Sursa foto: GSM Arena

Share articol: