Ochelarii au o istorie fascinată, dacă le urmărești evoluția de la apariția primei perechi și până la Google Glass sau la ochelarii bionici, care ar putea reda vederea persoanelor care și-au pierdut-o.

Primii ochelari de vedere au apărut în anul 1286, în Pisa, Italia. Nu există dovezi clare în privința numelui inventatorului lor, dar unii cercetători cred că ar fi putut fi vorba de călugărul franciscan englez Roger Bacon. Presupunerea că Bacon ar fi fost cel care a inventat ochelarii se bazează pe o lucrare pe care acesta a redactat-o pe când era student și în care descria posibilitatea ca unele defecte de vedere să poată fi corectate prin intermediul „unei sticle sau a unui cristal”.

Primii ochelari

Dincolo de imposibilitatea de dovedi concret că Bacon a fost omul căruia i-a venit ideea de a crea ochelari, termenul propriu-zis apare menționat pentru prima dată în anul 1300.

Un document descoperit în jurul acestui an în Bologna, Italia, menționa că prețul unei perechi de ochelari era, la acea vreme, de „șase soldi bolognezi”. Și, ca fapt divers, deși ochelarii au apărut oficial în jurul anului 1300, istoria lor merge cu mult înainte în timp, de vreme ce în ruinele orașului asirian Ninive au fost descoperite niște lentile care erau confecționate din cristal șlefuit și care erau folosite în același mod în care folosim astăzi ochelarii.

Mai mult, există documente care atestă că în secolul I Nero urmărea luptele de gladiatori cu ajutorul unui smarald șlefuit, pe care îl folosea pe post de lentilă. Prima reprezentare a unei perechi de ochelari a apărut cu o jumătate de secol mai târziu, când Tommaso de Modena l-a pictat pe cardinalul Hugh de Provence purtând strămoșii ochelarilor moderni: două lentile prinse cu mânere și fixate pe nas.

Lentilele lui George Airy

În secolele următoare și cu mult înainte de ochelarii de soare, de Google Glass sau de cei bionici, ochelarii au început să semene tot mai mult cu cei pe care îi cunoaștem astăzi: s-a trecut, încet-încet, de la variantele cu panglici care fixau lentilele pe urechile purtătorilor și de la variantele cu lentile fixate pe nas cu ajutorul unor mânere prinse între ele, la cele mai moderne, cu brațe rigide.

Cel căruia i-a venit ideea asta a fost Edward Scarlett, iar anul se presupune că ar fi fost 1730. Ulterior, James Ayscough a creat primele balamale, care au transformat brațele gândite de Scarlett într-unele care să ofere mai mult confort purtătorilor.

Mergând un pic mai departe în istoria ochelarilor, următoarele descoperiri importante vin de la Benjamin Franklin, care a creat primele lentile bifocale (în anul 1784) și de la George Airy, care a rămas în istoria ochelarilor drept inventatorul primelor lentile cilindrice pentru îndreptarea astigmatismului (în anul 1825).

Google Glass

Ochelarii au continuat să evolueze în deceniile care au urmat, ajungând în zilele noastre ultra-tehnologizați, dacă ne gândim la celebrii Google Glass, ochelarii care proiectează orice fel de informație în fața ta: buletinul meteo, videoclipuri, fotografii sau hărți de tip Google Maps, care te pot ajuta să navighezi prin oraș. Google Glass au fost anunțați în 2012, iar un prototip a fost lansat un an mai târziu.

Deși inovațiile aduse de acești ochelari au fost vizibile și de necontestat, totuși, dintr-un motiv sau altul, ei au ajuns să fie considerați un eșec și chiar un simbol al mișcării „anti-tech”.

Jurnaliștii americani scriu că unul dintre posibilele motive ale eșecului de piață al Google Glass ar putea ține și de timing-ul prost: Google Glass au apărut într-o perioadă în care oamenii erau (și sunt în continuare) tot mai speriați de modurile în care tehnologia și gadget-urile le invadează intimitatea și colectează date despre ei, despre activitățile lor și despre viețile lor, în general.

Ochelarii bionici

Ochelarii au evoluat atât de mult încât - chiar în timp ce tu citești acest material - cercetătorii lucrează la o pereche de ochelari care să le redea vederea celor care și-au pierdut-o. E vorba, mai precis, de ochelarii bionici. Cu alte cuvinte, acești ochelari presupun existența unei componente electronice care ar urma să fie plasată în spatele ochiului uman.

Ulterior, această componentă electronică ar urma să prelucreze imaginile pe care le primește de la o mini-cameră video încorporată în ochelarii pe care îi poartă persoana nevăzătoare. Pasul următor? Dispozitivul ar urma să transmită spre creier aceste imagini sub formă de impulsuri electrice, pe care mai apoi creierul să le interpreteze în același fel în care ar interpreta și imaginile pe care le primește în mod natural, de la pupilă.

Istoria ochelarilor e una fascinantă, iar în zilele noastre ei și-au depășit atribuțiile de simple obiecte utile, devenind o adevărată marcă a stilului și personalității celor care îi poartă.