OnePlus a distribuit pe Twitter mai multe indicii care duc cu gândul la faptul că producătorul urmărește lansarea unui nou proiect special la care a lucrat în ultima perioadă. Despre ce este vorba vom afla foarte curând, dar presa internațională se așteaptă la ceva diferit, nu la un telefon sau la un produs comercial. Cuvintele cheie promovate de CEO-ul OnePlus: „zăpadă și 5G”.
Compania a știut încă de la început cum să creeze curiozitate în jurul produselor sale, reușind să-și promoveze produsele într-o manieră neconvențională și plasând informații în presă în momente cheie, pentru a menține atenția în direcția noilor lansări.
Recent, producătorul a început să se orienteze și către alte zone, precum OnePlus TV, dar se pare că de data aceasta nu ar trebui să ne așteptăm nici la așa ceva. Jurnaliștii de la Android Central susțin că, dacă analizăm cu atenție fotografiile distribuite pe canalele companiei nu avem parte de prea multe indicii, dar cred că ar putea avea legătură fie cu modalitatea de realizare a viitoarelor produse, fie cu parteneriatul realizat de OnePlus cu McLaren.
Cele două companii au colaborat în trecut și pentru conceperea de ediții speciale ale smartphone-urilor OnePlus, dar și a conceptului spectaculos care a fost prezentat la CES 2020. Oare să fie vorba despre un nou proiect prin care OnePlus să furnizeze echipamente chiar pentru mașinile McLaren?
Nici indiciile oferite de CEO-ul Pete Lau nu par să ne ajute deloc. Cuvintele-cheie sunt „zăpădă și 5G”. Așa că, deocamdată, imaginația este limita. Cel puțin până când vom avea confirmarea oficială.