Tot mai mulți dintre clienți au început să-și îndrepte atenția către alte soluții de încălzire a spațiului în care locuiesc, ca o alternativă la clasicele centrale pe gaz, iar ca un răspuns la acest trend, specialiștii de la Șeminee Sibiu vă propun gama de sobe semineu moderne, care se bucură de o serie de avantaje ce se ridică la nivelul variantelor tradiționale.
Dezvoltarea unei puteri calorice semnificative, accesbilitatea lor din punct de vedere al costurilor de achiziție, cât și aspectul deosebit, reprezintă doar unele dintre cele mai importante repere pentru care, clienții se hotărăsc să procure căldură atât de necesară, sub această formă.
Aceste modele inedite de sobă șemineu, nu sunt altceva decât șeminee de sine stătătoare, extrem de versatile și care nu necesită construcții speciale, putând fi montate mult mai ușor decât un șemineu clasic. Sunt preferate de către clienți și specialiști deopotrivă, grație montajului rapid și mai puțin costisitor, eficienței la încălzire, dar și datorită potențialului de amenajare al unui proiect de locuință în stil rustic-tradițional. O sobă tip semineu sau una de tip centrală care funcționează pe principiul asemănător centralei termice clasice este capabilă să aducă un aport semnificativ de căldură și în același timp, să transforme încăperea unde este montată, într-un sanctuar călduros, dominat de stil și personalitate. Bucurându-se și de o durată mare de viață, costurile de achiziție ale unei sobe șemineu sunt croite pentru fiecare buzunar, în funcție de nevoile și necesitățile fiecăruia dintre cei care aleg o astfel de alternativă.
Noile modele din oferta Șeminee Sibiu, pot constitui adevărate surse de căldură pentru orice tip de locuință, fără a lăsa la voia întâmplării rolul estetic. De altfel, cele mai cunoscute și apreciate sunt sobele șemineu cu teracotă sau fabricate din fontă, însă nu mulți sunt aceia care cunosc și avantajele modelelor confecționate din oțel și căptușite cu șamotă - un material super-izolator, renumit pentru calitățile sale de a conserva din punct de vedere termic, căldura generată în timpul procesului de ardere. Șamota este un material izolator ce influențează procesul de ardere, dar crește și randamentul șemineului. Datorită temperaturii extrem de ridicate din camera de ardere, în interiorul focarului rămân foarte puține reziduuri de cenușă, deci va fi mult mai ușor de curățat și arderea va fi mai curată. În plus, modelele actuale de sobe șemineu căptușite cu șamotă, se bucură de un aspect unic, deși este necesară înlocuirea plăcilor din acest material consumabil, o dată la 5 ani.
Așadar, sobele de tip șemineu sunt soluții de încălzire pe cât de plăcute, pe atât de eficiente. Pentru că siguranța ta și a familiei tale crucială, soba de tip șemineu trebuie aleasa în funcție de suprafața pe care urmează să o încălzești, tipul de combustibil folosit, modul și locul de amplasare și multe alte detalii pe care le vei afla de la consultanții Șeminee Sibiu, în etapa anterioară achiziției. Tot de la aceștia, vei afla că modele sunt prevăzute cu garanție de până la 5 ani de zile iar transportul până în locația ta este asigurat, indiferent unde locuiești în țară, astfel încât tu să nu ai parte de alte bătăi de cap și să te bucuri doar de căldura pe care căminul tău o merită din plin.