Apple lucrează la display-uri cu tehnologie mini-LED de ceva vreme și ar pregăti nu mai puțin de șase dispozitive cu acest ecran. Care va fi primul?
Analistul Ming-Chi Kuo susține că Apple lucrează la șase produse cu ecrane mini-LED, de la iPad-uri la Mac-uri. El crede că primul dispozitiv cu mini-LED va fi iPad Pro. Este foarte posibil, având în vedere și că primul dispozitiv cu rată de refresh de 120 Hz al companiei a fost tot un iPad.
Un raport recent arată că Apple accerelează adopția panourilor mini-LED deoarece testele recente dau rezultate mai bune decât se așteptau. Drept urmare, am putea vedea mai devreme un iPad Pro cu tehnologie mini-LED.
Tehnologia mini-LED este revoluționară deoarece are o luminozitate mai bună, o precizie mai mare și un contrast mai ridicat decât cea tradițională LED. În acest moment, producătorii de panouri mini-LED trec de faza de „dezvoltarea tehnologiei” la faza „economie de scară”. Kuo crede că în 2020, costul producției unui panou mini-LED va scădea cu aproximativ 50% față de acum, apoi ar urma o altă scădere de 35% în 2022.
Producția în masă de unități Apple cu asemenea ecrane ar începe în trimestrul patru al anului și gigantul american ar fi compandat în jur de 300.000-400.000 de unități.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: