Un nou patent descoperit de 91Mobiles arată că Samsung va începe să lucreze la un model de tabletă care îi va bucura pe fani, pentru că le va face experiența mai ușoară și mai plăcută.
Este vorba despre o tabletă cu stand încorporat, pentru care compania a depus deja la Biroul Mondial de Proprietate Intelectuală o solicitare de obținere a patentului. Astfel, în curând vom vedea pe piață un produs care va face mult mai simplă vizionarea de conținut video și multimedia, într-un pachet cu margini curbate și destul de groase, care vor încorpora și butoanele de volum și de pornire, arată PhoneArena.
Balamaua are și ea un rol foarte important, deoarece conectează tableta cu standul integrat, care ar putea fi realizat în așa fel încât să existe opțiunea de a-l îndepărta, la nevoie. Cel mai probabil, acesta va putea să susțină tableta în diverse unghiuri de deschidere, iar când dispozitivul va fi închis vom vedea un mic spațiu liber între ecran și stand. Sigur că nu știm deocamdată cât de stabil sau de comod este noul design și dacă acesta le va permite utilizatorilor să deseneze pe tabletă, de exemplu.
Dispozitivul pare a avea o camera frontală, iar în părțile laterale putem vedea o serie de sloturi și un port pentru încărcare. Alte detalii nu sunt încă disponibile și rămâne de văzut când se va concretiza acest model și dacă vor apărea și alte schimbări pe parcurs.