Seful Intel schimba traditia companiei si se va retrage inainte de pensionare
Intel a anuntat luni ca directorul general Paul Otellini a decis sa renunte la functie incepand din luna mai a anului viitor, o situatie surprinzatoare care deviaza de la traditia companiei si declanseaza cautarea unui succesor, potrivit Wall Street Journal.
In mod obisnuit, liderii Intel au ramas la conducere pana la varsta de pensionare de 65 de ani, compania prezentand din timp un plan de succesiune.
Otellini, 62 de ani, surprinde astfel anuntand ca se retrage cu trei ani inainte de varsta de pensionare.
O sursa apropiata situatiei a declarat pentru Wall Street Journal ca board-ul executiv al Intel a fost luat prin surprindere de anuntul CEO-ului, care le-a transmis ca a venit timpul pentru o schimbare de conducere.
"Decizia de a se retrage i-a apartinut in totalitate", a declarat purtatorul de cuvant al Intel Paul Bergevin, care a precizat ca board-ul a acceptat decizia "cu regret".
Intel va cauta candidati pentru succesiune atat in interiorul companiei, cat si in exterior - o noua deviere de la traditie.
Luni, compania a indicat candidatii interni prin promovarea a trei sefi de divizii in functii de vicepresedinte executiv.
Otellini, care a petrecut aproape 40 de ani la Intel si este director general din 2005, are un mandat marcat de numeroase reusite, inclusiv cresterea puternica a veniturilor si profitului, consolidarea pozitiei de lider de piata.
Compania nu a reusit insa sa se faca simtita in afara pietei procesoarelor pentru computere, prezentand relativ recent o gama de microchip-uri destinate smartphone-urilor.
Plecarea lui Otellini are loc intr-o perioada tulbure pentru industria IT, care asista la declinul pietei PC-urilor, eclipsate de ascensiunea puternica a smartphone-urilor si tabletelor. Intel a reusit pana acum sa se adaposteasca de probleme printr-o prezenta solida pe pietele emergente.
Cu toate acestea, in trimestrul al treilea al acestui an veniturile au coborat cu 5,5%, iar profitul cu 14%, un prim semnal care indica impactul scaderii vanzarilor de computere traditionale asupra afacerilor companiei, intr-o perioada economica dificila, potrivit agentiei de presa Mediafax.