Noul model hibrid telefon-tableta ar putea avea procesor quad-core si un ecran mai mare
Cu doua saptamani inainte de lansare, a fost publicata o noua poza cu un telefon ce pare a fi noul model Galaxy Note II (N7100). Este de asteptat ca noul hibrid telefon-tableta sa aiba un ecram mai mare de 5.5" Super AMOLED cu rezolutia de 1280 x 800 pixeli.
"Avem de gand sa lansam urmatorul Galaxy Note cu ocazia unui eveniment Samsung Mobile Unpacked ce va avea loc la Berlin pe 29 august", a declarat un reprezentant Samsung pentru agentia de presa Reuters.
Galaxy Note II are putea fi echipat cu o camera cu rezolutia de 13 MP, un procesor quad-core, o memorie RAM de 1,5 GB, creion capacitiv S Pen stylus si sistem de operare Android 4.1 Jelly Bean. Noul model ar putea fi prezentat cu ocazia targului de tehnologie IFA 2012 ce va avea loc la Berlin intre 31 august si 5 septembrie.
Sursa: GSM Arena