Daca vi s-a intamplat vreodata sa nu stiti cum sa va ajutati copiii la teme, apelati la softurile educationale. Cu ajutorul lor, cei mici pot invata singuri matematica, geografie sau istorie.
Programele pot fi folosite pe calculator, tablete sau table interactive si sunt create pentru elevi de toate varstele. Chiar daca aceste minuni au ajuns si in tara noastra, scolile romanesti sunt totusi departe de invatamantul modern.
Harti geografice si istorice interactive, programe de matematica sau povesti care vorbesc despre biologie - sunt doar o parte din soft-urile educationale pe care le pot folosi copiii, parintii sau profesorii, la ore.
Cu doar cateva click-uri, copiii pot invata mult mai usor harta Romaniei, de exemplu: vedem aici orasele importante, raurile, lacurile sau cultura plantelor si cresterea animalelor. Daca se simt pregatiti sa treaca de aceasta etapa, atunci pot recapitula prin exercitii interactive.
Un astfel de program costa aproximativ 20 de lei si vine sub forma unui CD, ce va fi instalat pe calculator. Pentru scoli sau pentru parintii cu bani, exista tablele interactive. Cea mare costa 1000 de euro, iar una mica, pentru acasa, 400 de euro.
Pentru exercitiile la geometrie, copiii pot folosi un creion special, care le va corecta automat orice desen ce imita o forma geometrica.
Chiar daca oportunitatile de invatare cu aceste soft-uri sunt uriase, unii elevi le folosesc doar pentru distractie. Pusi in fata unei generatii nascute in era vitezei si a internetului, profesorii se plang ca nu mai pot capta atentia celor tineri.
Robert Eckstein, profesor de informatica la C.N. Carol I: "Metoda clasica este cea care alunga copiii acum de la scoala. Te vei intreba daca pana la urma scoala nu o sa ajunga o sucursala de acasa, daca nu cumva lectiile o sa se faca online, pe calculatorul de acasa."
In ultimul an, aproximativ 2000 de asemenea gadgeturi au ajuns in scolile din Romania.