Teava nelimitata pentru toata lumea. Se poarta o adevarata batalie pentru atentia si telefoanele noastre, iar companiile mobile pornesc dupa clienti in zonele aglomerate.
Cel mai rapid internet mobil testat de noi pana acum in oras nu este la suprafata, ci in tunelurile de la metrou. Dupa ce RCS RDS a impanzit subteranul cu hotspoturi WiFi, Orange a venit cu o oferta de mare viteza pentru telefoane 3G si tablete. Nu a durat mult si a venit si Vodafone cu internetul gratis, lansat de numai cateva zile.
Sa vedem cat de bine merge dar si cat ne costa de fapt internetul gratuit. Viteza maxima anuntata pentru subteran ajunge la un spectaculos 21,6 megabiti pe secunda. In realitate am masurat in medie 6-7 megabiti. Adica putem naviga pe retele sociale, canale video ori sa descarcam jocuri in cateva secunde. Orange si Vodafone ofera acces gratuit la internet pana la sfarsitul anului, in toata reteaua de metrou, inclusiv in tuneluri.
Atentie insa, trebuie sa introduceti numele de acces NET pentru orange iar abonatii Vodafone trebuie sa apeleze *NET# pentru a primii setarile. Si Digi ofera internet gratuit, insa prin WiFi si numai in statii, dar recupereaza cu o acoperire consistenta in centrul vechi si in marile orase.
Operatorii spera ca dupa 1 ianuarie, cand expira gratuitatea, tot mai multi romani isi vor activa abonamente de internet mobil pe bani. Cea mai ieftina optiune incepe de la 2 euro.
Sursa: Stirile PRO TV