Fondatorul, Mark Zuckerberg, a prezentat strategia prin care Facebook devine practic, noua interfata a telefoanelor mobile.
Nu au facut nici un telefon mobil si nici nu vor sa renunte, cel putin deocamdata, la iPhone, Android sau Windows Phone spre exemplu. Facebook ii provoaca insa pe Apple, Google sau Microsoft cu strategia lor. Stiu deja ca 60 la suta dintre utilizatorii retelei acceseaza profilul de pe mobil. Asa ca vor sa aduca pe ecranul telefonului o alta experienta. O vor putea vedea cu ochii lor utilizatorii de Android, dar nu oricare si nu imediat. Este vorba despre Facebook Home.
Home nu este nici o aplicatie, asadar, si nici un sistem de operare. Este mai degraba o tema. Cei pasionati de modificarile pe Android inteleg repede despre ce e vorba. Totul incepe cu ecranul principal unde vor curge tot timpul pozele si statusurile prietenilor. Totul pe ecran complet, asa ca oricand deschizi telefonul, pozele celor apropiati sau ideile lor vor fi primele care sa iti atraga atentia.
Notificarile se vor vedea direct pe ecran si nu e vorba doar de Facebook, ci si de apeluri ori sms-uri.
Chat Heads inseamna ca mesajele prietenilor se vor vedea imediat oriunde ai fi in telefon. Asa nu o sa mai scapi cu scuza ca nu ai vazut mesajul decat prea tarziu… Messengerul este deasemenea integrat. Dealtfel sistemul de mesaje merge atat de bine, incat messengerul de la Yahoo pare deja istorie, iar singurul concurent serios pare sa fi ramas pe mobile Whatsapp.
Desigur, Facebook Home o sa permita si accesul la celelalte aplicatii din telefon. Desigur, prioritar e "messengerul"…
HTC First este primul smartphone care vine preincarcat cu Facebook Home si este disponibil deocamdata doar in SUA. Costa 99$ la abonament. Specificatiile sunt decente, dar nu deosebite. Ecran de 4,3 si camera 5 mpx
Aplicatia va fi disponibila pentru descarcare din Google Play din 12 aprilie in SUA si apoi in restul lumii. Vestea buna, daca visezi la aceasta tema, e ca o sa mearga si pe HTC One, One X, Samsung Galaxy S3, S4 si Note2. Dar George Buhnici este pregatit sa puna pariu ca va putea fi portata rapid pe orice alt Android si ii provoaca pe dezvoltatorii romani sa ne arate cat de repede pot ei face portarea.
De ce face Facebook asta? Ca sa ne tine aproape si ca sa faca mai multi bani din publicitate. Au scos aproape un miliard de dolari in 2012 si vor sa ajunga la 3 miliarde pe an in 2015. Chiar si asa, actiunile a crescut usor insa nici pana acum nu au revenit la nivelul de la lansarea pe piata.