Sunteti in cautarea cadoului perfect de sarbatori pentru un prieten pasionat de tehnologie? George Buhnici a cautat cele mai interesante gadget-uri
Manusa cu bluetooth e genul acela de inventie de te face sa te intrebi cum de nu ti-a venit tie ideea. Are o casca la un deget, microfonul la un alt deget, plus un buton pentru raspuns.
In aceasta perioada, sunt utile si manusile speciale pentru touchscreen. Un accesoriu la moda este si caciula cu difuzoare si microfon. Nu are bluetooth, ci un cablu. Totusi, ne apara de ger atunci cand trebuie sa preluam urgent un apel. In plus, reda fidel si muzica preferata.
Insa, daca nu vreti sa va stricati coafura, exista si ceva mai simplu, care acopera doar urechile - la fel, cu difuzoare incorporate.
Si, pentru ca probabilitatea sa cazi pe gheata, mai ales intr-un oras de la noi, este destul de mare, s-ar putea sa-ti vina la indemna o husa de nivel militar, foarte rezistenta si incapatanata. Odata ce-ai bagat telefonul in ea nu o "sa te doara inima" cand aterizezi pe gheata.
Aceste gadgeturi nu costa mai mult de 50 de euro si pot fi cadoul ideal pentru cei care sunt pasionati de cele mai nastrusnice accesorii.