Cine stie cel mai bine ce va place? Cel mai probabil reteaua de socializare pentru ca acolo apasati in fiecare zi pe butonul Like. Si daca tot stie asa bine ce va place, de ce sa nu va ajute sa descoperiti muzica preferata.

Vorbim despre o aplicatie facuta de doi romani, Florian Marcu si Mircea Dima, fosti olimpici la informatica invitatii lui George Buhnici la iLikeIT.

Florian a avut parte de experienta unui internship laTwitter, iar Mircea la Facebook.

Hickery Music este o aplicatie care inoveaza modul in care ascultam si descoperim muzica. Te inregistrezi cu contul de Facebook si aplicatia preia toate melodiile YouTube la care ai dat like si share, le clasifica in genuri de muzica si ti le ofera sub forma unui playlist.

De asemenea primesti si recomandari pe baza gusturilor sub tab-ul Discover si poti asculta ce muzica place prietenilor tai precum si muzica ai in comun cu acestia.

"Noi, initial, ne doream sa descoperim muzica noua. Ne uitam pe feed-ul nostru de Facebook si am observat ca daca am lua melodiile respective, precum si cele postate de prieteni, sa putem sa stim gusturile tale, sa oferim recomandari foarte bune", a spus unul dintre cei doi creatori ai aplicatiei.

Momentan are 200 utilizatori activi zilnic ce asculta intre 4.000 si 6.000 melodii.

De mentionat, accesul la aplicatie este gratuit.

Share articol: