VIDEO Motorola a lansat oficial DROID 4, un Android cu display de 4 inch si tastatura slide QWERTY

Smartphone-ul are un procesor dual-Core de 1,2 GHz si memorie RAM de 1 GB. GALERIE FOTO
Motorola Mobility, companie achizitionata de catre Google in cursul anului trecut, a lansat un nou model: DROID 4. Smartphone-ul are un display de 4 inch cu o rezolutie de 540 x 960 pixeli si o tastarura QWERTY slide pe cinci linii. Aparatul are dimensiuni de 69,9 x 126,7 x 12,9 mm si o greutate de 179 grame.
DROID 4 este echipat cu un procesor dual-core cu o frecventa de 1,2 GHz, o memorie RAM de 1 GB si o memorie ROM de 16 GB, ce poate fi extinsa cu un card pana la 32 GB prin slotul microSD. Terminalul are conectivitate LTE/4G, Wi-Fi, Bluetooth 4.0, MicroUSB 2.0, HDMI, GPS, Glonass si jack audio de 3,5 mm.
Smartphone-ul are o camera cu o rezolutie de 8 MP, zoom digital 8x, autofocalizare si inregistrare video HD de 1080p (1920 X 1080 pixeli) la 30 de cadre pe secunda. Gadgetul are si o camera secundara cu o rezolutie de 1,3 megapixeli si inregistrare video HD de 720p.
Motorola DROID 4 are instalat sistemul de operare Android 2.3.5 Gingerbread. Telefonul are o baterie Li Ion cu o capacitate de 1785 mAh ce asigura o autonomie de pana la 205 ore in stand-by si 750 minute de convorbire. Noul model este prezentat la CES 2012 (The International Consumer Electronics Show) ce are loc intre 10 si 13 ianuarie la Las Vegas in Statele Unite.


Sursa: mediacenter.motorola.com