George Buhnici a ajuns in Paolo Alto, capitala neoficiala a celebrului Silicon Valley - orasul in care a locuit Steve Jobs si in care lucuieste si astazi, la o adresa secreta, Marck Zuckerberg.
Un oras linistit, care ar putea parea o plictisitor pentru un neinitiat. Casele tipice de suburbie, cu peluze taiate scurt si garaje cu istorie. In cateva dintre ele s-au nascut Google, Facebook sau Apple au ajuns insa obiective turistice. Chiar si unele magazine au o istorie.
Theo Nissim, fondator Gemini Solutions: "Suntem in Downtown Palo Alto pe Hamilton Street, care este paralela cu University Street. Strada principala este University. Stanford este exact in spatele nostru, la vreo un kilometru si jumatate, locul unde e casa lui Steve Jobs e cam la un kilometru, la 500 de metri e garajul HP. Suntem in epicentrul tehnologiei."
Compania din Cupertino are mii de magazine in intreaga lume. Insa, unul singur este numarul unu. Evident, cel din buricul targului, in orasul Palo Alto, insa din pacate nu mai este magazinul original: primul magazin Apple era undeva la cateva zeci de metri ceva mai incolo si a fost inchis, iar acesta nou, cu foarte multa sticla si un logo urias este acum un obiectiv turistic care atrage foarte multi turisti, care se transforma ulterior, inauntru, in clienti.
In afara de orelor de varf cand stradutele se supraaglomereaza, orasul cu un aspect european poate parea totusi banal. Dar daca te uiti la ce fel de masini conduc locatarii: Tesla, peste tot Tesla. Este masina locala si, daca vrei, este simbolul Silicon Valley, un nou val in gandirea automondiala.
Printre dealurile de la periferia orasului, peste drum de o herghelie de cai, se inventeaza masinile viitorului. Oricine a mers o data cu o Tesla nu are cum sa o uite. Si noi am testat-o in mai multe ocazii cand ne-a uimit cat de rapida, silentioasa, spatioasa si plina de tehnologie poate fi. Bordul in sine este o tableta uriasa cu doar un buton fizic, cel care porneste totul. Succesul locului s-a construit insa pe chip-uri, memorii, gadgeturi si site-uri de succes global care s-au nascut, evident, tot in Palo Alto.
Nu se mai fac chipuri aici, cum se faceau alta data. Nu. Aici se face design cip-uri, dar manufactura nu se mai face deloc, dar absolut deloc. Aici se gandeste mult si se produce mai putin, daca vrei manufactura este zero. Acum 10 ani se mai facea, dar e zero acum. Acum orasul respira aerul ideilor care se transforma in averi de miliarde de dolari. Iar strada principala de promenada pare ca seamana pe undeva cu piata Dorobanti din Bucuresti. Desigur, mai putin criza economica.
Sa nu credeti ca asemanarile cu Bucurestiul in vremurile bune se opresc aici. Luati zona vilelor de lux. 700 - 800.000 de dolari este media in Bucuresti. In Palo Alto media este de 1,7- 1,8. Minimul e 1 milion de dolari o casa de 150 de metri patrati.
Aici? Undeva mai spre margine. Asa s-a ajuns la o situatie ciudata. E aproape imposibil sa angajezi locuitori din Palo Alto care sa lucreze chelneri de exemplu.
In Palo Alto ca sa inchiriezi un apartament de doua camere este cam 2,500 de dolari pe luna, cu doua dormitoare. Asadar priviti cu atentie la acest oras. Atunci cand ai mii de milionari si zeci de miliardari care se intalnesc la semafor, toti si-au facut banii aici si nu au mai plecat, stii ca ceva ii tine dependenti de Palo Alto.
Theo Nissim, fondator Gemini Solutions: "De aici se da ora exacta. Aici este locul in care tendintele se cristalizeaza, ideile sunt dinamice. Trebuie sa fii bine implicat, sa intelegi ce faci, dar cand acest core este aici, nu ai nevoie ca executarea sa fie aici, exista comunicatii high bandwidth, video conference."
Acesta este secretul lui Theo Nissim. Se potriveste in peisaj. Este cetatean de Palo Alto la propriu si la figurat. Este conectat la tot ce e nou, la idei, la companiile importante. A ajuns in Statele Unite in anii '90, inainte de explozia internetului si a pus pe picioare zeci de echipe la diferite companii. Dar nu a uitat insa de Romania, pentru ca stie ca aici poate executa mai bine si mai repede contractele pe care le prinde in Silicon Valley.
"Cand am inceput, intre toate companiile noastre, eram 2005, eram 2 aici si 3 in Romania. Acum, suntem cativa aici si 100 in Romania." - spune Theo.
Sa revenim la Bucuresti. Sa ii cunoastem pe oamenii care ii dau lui Theo siguranta ca va da lovitura si cu urmatorul contract pentru o aplicatie de mobil, o integrare de functii noi pe un site de succes. Programatorii sai sunt ... romani.
Intram in camera Grasa de Cotnari. De ce se numeste asa? "Am botezat fiecare camera dupa un soi de vin. Este si un semn de patriotism. Noi apreciem acum, tara in care traim. Ne place aici. Desi in industria asta nu ar fi neaparat greu sa iti gasesti in alta tara sa lucrezi. Ne place Romania, ne place unde traim."
Visul american nu ii incanta pe acesti tineri. Limbajul de programare e international. De ce sa nu isi faca treaba acasa? Alaturi de prieteni, familie si confortul pe care nu il gasesti peste tot. Ideea vine din Silicon Valley. Romanii din Bucuresti, Iasi sau Cluj o pun in practica.
E un fel de Silicon Valley?
Florin Parlea, director general: "Poate fi, daca esti extrem de focusat pe un anumit tip de spirit antreprenorial. Daca iti doresti foarte mult sa incerci in noul El Dorado tehnologic, cu siguranta. Dar e doar un mit, atentie."
Chiar daca salariile sunt mai mici in Romania decat in Silicon Valley, media in companie e de 1.800 de euro, iar programatorul nostru din tara ramane cu mai multi bani in buzunar decat cel care lucreaza in Palo Alto. Salariile sunt bune, motivatia e mare. Si au un program flexibil, nu sunt verificati la ce ora vin la munca, au pauza cat de mare vor, atat timp cat isi fac si treaba.
Razvan: "Cred ca viata inseamna mai mult decat niste bani si o ascensiune in cariera, cred ca ecosistemul din Bucuresti inca ofera mai mult decat ofera Silicon Valley, cel putin din punctul meu de vedere."
Reporter: "Adica?"
Razvan: "Un nivel de viata mai linistit, iar din punct de vedere tehnologic, challenge-urile sunt aceleasi."
Romania o sa devina intr-o zi independenta de Silicon Valley. Poate ca ideea care o sa schimbe lumea o sa vina de la unul din cei trei oameni cu care am vorbit. Daca visezi suficient de mult, poti sa schimbi lumea. Asa cum au facut-o si altii pana acum. Silicon Valley e dependenta de Romania.
Compania lui Theo nu e insa de vanzare. Ideea lui e simpla si functioneaza de aproape 10 ani. In loc sa cauti aurul, mai bine le vinzi tuturor lopeti. Asta e intotdeauna cea mai buna afacere.