Electronic Entertainment Expo (E3), cel mai mare eveniment de gaming din lume, a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus.
Organizatorii susțin că expoziția, care ar fi trebuit să aibă loc pe 9 iunie la Los Angeles, nu va mai fi organizată în acest an, iar asta pentru că nimeni nu știe exact cum va evolua situația până la jumătatea anului și dacă omenirea va reuși să țină sub control această criză generalizată. Astfel, aceștia au decis să pună pe primul loc siguranța partenerilor din industrie, respectând în același timp și interdicțiile impuse în cele mai multe state de pe Glob, referitoare la evenimentele cu un număr foarte mare de participanți.
De-a lungul anilor, E3 s-a remarcat drept cel mai important din industria de gaming, reușind să aducă împreună anual mii de pasionați, gameri profesioniști, jurnaliști și producători. La E3 erau făcute unele dintre cele mai așteptate anunțuri, erau lansate cele mai noi titluri, fiind un reper în zona evenimentelor de tehnologie.
Expoziția a fost organizată în fiecare an, fără excepție, începând de la lansarea sa, în 1995. În timp, au existat, însă, și unii developeri care au decis să nu mai participe la E3. Dintre aceștia, cea mai mediatizată absență a fost cea a Sony, din 2019.