Muncitorii din aceasta tara cer salarii mai mari, iar Samsung vrea costuri reduse.

Cel mai mare producator de smartphone-uri din lume, Samsung, isi reorienteaza productia din China in Vietnam. Producatorul din Coreea de Sud isi doreste sa plateasca salarii chiar mai mici decat cele pentru muncitori chinezi, cu scopul de a-si mentine profitul in conditiile incetinirii cresterii pietei pe segmentul telefoanelor scumpe.

Grupul sud-coreean a construit cea mai mare afacere de productie de smartphone-uri din lume folosind forta de munca abundenta si ieftina din China, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Samsung a depasit Apple oferind clientilor telefoane cu preturi variind de la peste 900 de dolari la mai putin de 150. Intrucat cererea incetineste pe segmentul scump, care aduce cele mai mari profituri, iar companiile rivale din China pun presiune pe preturi, Samsung se alatura unor companii precum Nokia si Intel, atrase de salariile mici din Vietnam, de circa o treime fata de cele din China.

"Trendul mutarii din China in Vietnam se va accelera probabil pentru cel putin doi-trei ani, in mare parte din cauza costurilor mai ridicate cu forta de munca ale Chinei. Autoritatile din Vietnam sunt foarte agresive acum in atragerea industriilor", a declarat Lee Jung Soon, seful unei divizii pentru incurajarea afacerilor la Agentia Coreeana pentru Incurajarea Investitiilor din Vietnam.

Strategia pare sa dea rezultate, scrie Bloomberg.

Guvernul vietnamez a aprobat in primele 11 luni ale anului proiecte in valoare de aproape 14 miliarde de dolari ale unor companii straine. Coreea de Sud conduce in topul acestor investitii, cu 3,66 miliarde de dolari.

Economia de 8.400 de miliarde de dolari a Chinei, de aproape 60 de ori cat cea a Vietnamului, a atras investitii straine de 97 de miliarde de dolari in primele zece luni, cu 6% mai mult fata de anul trecut.

Intel, cel mai mare producator de cipuri din lume, a deschis o fabrica pentru asamblare in Vietnam in 2010, dupa o investitie de un miliard de dolari. Nokia a anuntat ca fabrica sa de langa Hanoi a devenit operationala in trimestrul al treilea. LG Electronics, rivalul sud-coreean mai mic al Samsung, construieste un complex pe o suprafata de 400.000 de metri patrati pentru productia de televizoare. Proiectul face parte dintr-un plan de investitii de 1,5 miliarde de dolari.

"Vietnam este o tara stabila politic, cu o forta de munca tanara si tot mai bine educata", se arata intr-un comunicat al LG.

Noua fabrica a Samsung va ajunge la productia maxima de 120 de milioane de smartphone-uri pe an in 2015, dupa o investitie de 2 miliarde de dolari, au declarat doua surse apropiate situatiei. Anul trecut, Samsung a livrat la nivel global 400 de milioane de telefoane.

Grupul, cu o cota de doua treimi din piata mondiala, ar putea ajunge sa produca pana la 80% din telefoane in Vietnam, a declarat Lee Seung Woo, analist la IBK Securities.

"Productia de telefoane inseamna asamblarea unor componente de la furnizorii potriviti. Cel mai important element este forta de munca", a spus el.

Samsung are 13 fabrici in China si sapte laboratoare de cercetare, iar numarul angajatilor, de 45.660, reprezinta peste 19% din totalul la nivel de grup. Fabrica pe care o construieste in Vietnam ar fi a doua din aceasta tara.

Cresterea record a PIB a ajutat China sa devina a doua mare economie din lume, dar a alimentat si majorarea salariilor, iar tot mai multe dintre locurile de munca cu salarii mici sunt considerate neatractive. Salariul lunar al unui angajat dintr-o fabrica din Beijing se situa anul trecut la 466 de dolari, fata de 145 in Hanoi, potrivit unui studiu al Organizatiei de Comert Exterior din Japonia.

Share articol: