Seful diviziei Xbox promite ca celebrul joc va fi portat dupa ce achizitia producatorului Mojang se va finaliza.
Microsoft a platit 2,5 miliarde de dolari pentru a cumpara Minecraft, unul dintre cele mai populare jocuri din lume. Odata cu anuntul achizitiei celor de la Mojang, fanii seriei mai au un motiv de bucurie. Seful diviziei Xbox, Phil Spencer, a confirmat pe Twitter ca Minecraft va fi disponibil si pe Windows Phone. Sau pur si simplu, Windows, pentru ca Microsoft vrea sa unifice brand-ul intr-o singura denumire.
E foarte posibil insa ca jocul sa nu ajunga pe platforma pentru mobile in varianta originala. Sefii Microsoft chiar s-au abtinut sa faca orice fel de promisiune legata de gameplay, ceea ce sugereaza o portare pe Windows Phone intr-o varianta simplificata, adaptata smartphone-urilor.
Fanii Minecraft vor trebui sa mai astepte insa putin. Cei de la Microsoft vor incepe sa lucreze la varianta de mobil a jocului abia dupa ce achizitia producatorului Minecraft se finalizeaza. Asta inseamna ca nu vom vedea un Minecraft pentru Windows Phone mai devreme de luna ianuarie 2015. E foarte posibil sa vedem o varianta universala, capabila sa ruleze atat pe telefoanele sau tabletele cu Windows Phone, cat si pe Xbox One.