Mai multe jocuri video foarte apreciate vor fi lansate zilele acestea.
Pe 27 octombrie vor fi lansate trei jocuri indelung asteptate de gameri: Assassin's Creed Origins, Super Mario Odyssey si Wolfenstein 2: The New Colossus.
Assassin's Creed Origins a primit aprecieri din partea expertilor care l-au testat deja. Noua versiune a jocului ofera gamerilor o experienta deosebita fata de versiunile anterioare, scrie Telegraph. Jocul va fi disponibil pe PS4, PC si Xbox One.
Super Mario Odyssey va fi disponibil pe Nintendo Switch si a primit deja 10 puncte din 10 din partea revistei de specialitate Edge Magazine. Este primul joc Mario disponibil pe aceasta consola, iar actiunea este mai complexa ca in versiunile anterioare. Mario poate captura dusmanii, ii poate controla si gaseste noi metode pentru a trece la urmatorul nivel al jocului.
Wolfenstein 2: The New Colossus va fi disponibil pe PS4, PC si Xbox One. Este o continuare a versiunii Wolfenstein: The New Order, lansata in 2014. Actiunea are loc in Statele Unite, intr-un viitor alternativ, unde Aliatii au pierdut razboiul si nazistii au ajuns sa conduca lumea.
In aceasta perioada vor fi lansate si alte jocuri, printre care Destiny 2 pentru PC (pe 24 octombrie) si Hidden Agenda pentru PS4 (24 octombrie).