Elden Ring este un RPG făcut de From Software, o companie japoneză renumită pentru  Bloodborne, Sekiro și seria Dark Souls. Ce au în comun toate aceste titluri este gameplay-ul extrem de dificil care e o sabie cu dublu tăiș.

Pe deoparte face întreaga experiență să îți ofere un sentiment de realizare aproape de neegalat atunci când reușești să treci de “boși”. Pe de cealaltă parte, nu este prietenos cu jucătorii noi sau cei care vor să joace ceva doar ca să se relaxeze.

În cazul lui Elden Ring, vestea bună e că From Software a încercat să corecteze problema dificultății. Deși nu înseamnă neapărat că jocul e ușor. Dar este cel mai accesibil titlu din serie cu jucătorii de până acum.  Aproape fiecare aspect al jocului îți este explicat într-un fel sau altul. Îți explică ce trebuie să faci, unde să te duci pe hartă, cu cine să vorbești și cum să găsești alți jucători să te ajute online. Totuși asta nu înseamnă că te ține de mână. Fiindcă tot tu alegi cum abordezi jocul. Nu ești obligat să te duci unde îți indică harta. Eu de exemplu aveam peste 20 de ore de joc și nici măcar nu ajunsesem la al doilea “boss” din povestea principală. Am explorat în lung și-n lat harta, fiindcă așa am ales să joc.

 

Lumea din Elden Ring, The Lands Between, este enormă. Exploram încontinuu fiecare centimetru și de cum ajungeam unde mi-am propus, se întindea o altă regiune în fața mea care îmi făcea cu ochiul și nu puteam să mă abțin să merg la următorul turn gigantic sau să intru în peștera pe lângă care treceam pe drum și multe alte excursii de genul. În alte cuvinte, lumea vastă este foarte ofertantă de explorat și dacă ești fan al jocurilor “open-world”, cu siguranță The Lands Between te va face să te pierzi ore în șir, descoperind mereu ceva nou.

Grafica din Elden Ring este puțin dezamăgitoare. Cel puțin din punctul de vedere al unui “gamer” care deține un PlayStation 5 și un Xbox Seria X. Se vede de la o poștă că grafica a fost concepută pentru generația trecută de console și ulterior adaptată pe generația curentă. La polul opus este Horizon Forbidden West care are o grafică formidabilă, mai ales dacă joci pe un televizor OLED cu HDR la rezoluție 4K. Totuși ce compensează pentru lipsa de fotorealism din Elden Ring este direcția artistică.

De multe ori am rămas literalmente gură cască când în fața mea se înfățișa un castel gigantic, o zonă sângerie cu un cer stacojiu care mă făcea să mă simt de parcă eram într-un coșmar sau când am coborât cu un lift în adâncul pământului și am descoperit un oraș subteran smuls parcă din Stăpânul Inelelor. Jocul nu duce lipsă absolut deloc de astfel de priveliști cu un impact vizual emoțional.

Sunetul din păcate împărtășește soarta graficii. Nu aș putea să spun că e demn de audiofili sau că ți-ar trebui vreun sistem sonor de 5000 de euro ca să fii încântat de efectele audio. Multe sunete le-am recunoscut din titlurile From Software mai vechi, deci au fost reciclate. Și nici nu mi-a sunat că ar fi fost îmbunătățite. Nu sună rău, doar prea familiar. Totuși, după primele minute de joc nu mi s-a părut o tragedie chiar atât de mare. Mai ales că muzica este excelentă. Când auzi corul orchestral atunci când intri la un “boss”, îți crește pulsul cu vreo 20 de bătăi pe minut.

Gameplay-ul este precis ca un ceas elvețian și tot ce și-au propus programatorii în acest sens a ieșit fără cusur. Atât timp cât înveți cum sa sincronizezi atacurile tale față de cele ale inamicilor, vei fi bine. Adică atunci când inevitabil vei apăsa pe o comandă de atac în plus fiindcă simți că ar mai fi loc de una, deseori va fi și ultimul lucru pe care-l faci înainte să vezi mare pe ecran “YOU DIED”. From Software a reușit să creeze un sistem de luptă excelent. Greutatea intenționată din spatele mișcărilor are scopul de a te face să cântărești fiecare apăsare de buton. Aici se regăsește întreaga esență a jocurilor din serie.

Strâns legată de sistemul de luptă este dificultatea care a făcut renumită seria Dark Souls. Ideea e că poți muri oricând din două sau trei lovituri, uneori chiar și din una singură. Toată psihologia din spate constă a-i oferi jucătorului senzația intensă de risc versus recompensă. Cu cât e mai mare pericolul că poți pierde foarte ușor, cu atât plănuiești orice interacțiune mai bine și ești mai prezent în moment.

Eu, ca un fan al seriei, pot garanta că nici un alt joc nu reușește să îmi ofere un sentimente de reușită atât de puternic. Rareori apuc să respir la fel de ușurat în alte jocuri ca atunci câdnd reușesc să dobor un “boss” după zece, cincisprezece, douăzeci de încercări. Ca sfat, dacă ajungi să te lupți de atâtea ori cu un inamic, înseamnă că nu ai progresat destul de mult și mai trebuie să crești în “level” până să revii.

Cu toate că are unele minusuri, pentru mine, Elden Ring rămâne o experiență fantastică. De la sentimentele de uimire pe care mi le oferă libertatea de explorat prin lumea gigantică, până la tensiunea fiecărei bătălii, pot spune că deja ocupă primul loc pe lista mea cu cele mai bune jocuri de anul acesta. Mai mult, cred că Elden Ring a intrat chiar în top zece cele mai bune și memorabile titluri pe care le-am jucat vreodată.