Video în premieră cu FIFA 20. Cu ce vine nou pentru gameri

EA Sports ne-a lăsat să gustăm un pic din viitorul FIFA 20.
Știm despre viitorul FIFA 20 că nu o va avea pe Juventus, ci pe Piemonte Calcio, după ce clubul italian a semnat un contract de exclusivitate pe un an cu Konami, dar și faptul că va veni cu nou sistem de meci, de fotbal pe stradă.
EA Sports a vrut să ne lase să vedem și cum se va simți viitorul joc, așa că a lansat un live cu un demo de gameplay pentru gamerii înnebuniți după acest joc.
O primă schimbare vizibilă este viteza de joc, care pare mai lentă decât în FIFA 19. Mai mult, EA a pus accentul pe construcția jocului, ceea ce înseamnă ca pasele vor avea o importanță mai mare și un avantaj în plus în fața construcțiilor rapide.
În plus, EA Sports a petrecut ceva timp dezvoltând și poziționarea defensivei, mișcarea în teren a jucătorilor, ceea ce face ca apărarea să se miște mult mai realist.