Cotrollerul are un nou design si multe imbunatatiri, insa fanii modelului 360 il vor putea adopta usor.
Noul Xbox One si-a facut aparitia in SUA, in cadrul unui eveniment care a avut loc la Redmond si la care s-au strans sute de jurnalisti interesati sa descopere noul gadget de gaming.
Xbox One nu e o consola ca oricare alta, ci o jucarie adaptabila, care iti ofera jocuri, muzica, filme, Internet si TV. Practic, ea ar vrea sa inlocuiasca toate aparatele de divertisment de la tine din casa. Prin comenzi vocale, poti comuta instant intre un joc video, un canal TV, o melodie sau o pagina de Internet.
Controllerul are imbunatatiri majore
Xbox One va fi pe piata pana la sfarsitul anului, iar momentul va coincide cu lansarea unor jocuri cu greutate. Deocamdata nu se cunoaste un pret pentru produs. Mai multe informatii vor veni la E3, eveniment care va avea loc in a doua saptamana din iunie, anunta Microsoft.
In cadrul lansarii care a avut loc in Statele Unite ale Americii a fost prezentat felul in care utilizatorul poate folosi noul gadget. Cei de la theverge au cuprins in mai putin de 4 minute esenta noului produs care ar trebui sa ii faca pe gameri sa treaca la urmatorul nivel:
Aproape tot ce s-a prezentat in cadrul evenimentul din SUA a fost nou. Exista o versiune noua de Kinect, o consola noua si un nou controller. In sfarsit cei de la Microsoft au adaugat Blu-ray.
Xbox One are specificatii bogate. Microsoft a semnat un parteneriat cu AMD pentru un chip special care are 8 nuclee de calcul si 8 nuclee la GPU. Consola a mai fost dotata cu 8 GB de RAM, hard de 500 GB, USB 3.0, HDMI si Wi-Fi. Poti schimba canalele prin comenzi vocale si poti trece usor de la un joc, la un program TV, la Skype sau la o pagina web.
Jurnalistii de la theverge au reusit sa se joace cu controllerul si spun ca acesta are imbunatatiri majore. Exista cate un motoras care vibreaza pentru fiecare dintre cele doua triggere, butoane actionate cu degetele aratatoare. Restul butoanelor au ramas in aceleasi locuri, insa textura lor s-a imbunatatit si sunt mai usor de folosit.
Si noul Kinect e facut ca sa impresioneze. Are noi modalitati de a-ti detecta miscarile si vede prin infrarosu, astfel ca poti sa te joci si pe intuneric. Poate urmari muschii tai sau orientarea degetelor tale in timp real. El poate detecta pana la 6 persoane. Kinect poate detecta bataile inimii si expresiile faciale, o abilitate care, integrata in jocuri, poate oferi senzatii aproape stiintifico-fantastice:
Microsoft si partenerii sai pregatesc o multime de jocuri pentru Xbox One. Mai mult, compania l-a convins pe Steven Spielberg sa faca un serial web inspirat din jocul ''Halo'', care a contribuit enorm la succesul consolelor Microsoft de pana acum.
Cei de la EA Sport au fost primii care au anuntat jocuri pentru acest Xbox One: FIFA 14, Madden NFL 25, NBA Live 14 si UFC.
Microsoft Studios le va aduce gamerilor Forza Motorsports 5, care va fi disponibil in acelasi moment in care consola va fi pe piata. La acesta se adauga inca 15 jocuri care vor aparea in primul an de la lansarea consolei, dintre care 8 vor fi absolut noi.
Si francezii de la Ubisoft au anuntat doua jocuri care vor fi disponibile pe Xbox One pana la sfarsitul anului: Watch Dogs si Assassin's Creed IV Black Flag.
Cei de la Activision au pentru Xbox One noul Call of Duty, Ghosts, in care spun ca aspectul pielii personajelor va arata fix ca in realitate. Jocul lor va fi, insa, disponibil si pe gadgeturile de gaming concurente.
Xbox s-a vandut in 77 de milioane de exemplare de la sfarsitul lui 2005, dar are parte de o concurenta serioasa. Sony urmeaza sa le ofere gamerilor PlayStation 4, iar cei de la Nvidia, companie specializata in jocuri, au lansat Shield.