Terminalul este de marimea unei carti de credit, nu are ecran si poate "memora" doar 12 numere.
Firma OwnFone a prezentat un telefon public destinat copiilor intre 4 si 9 ani, un aparat care cantareste doar 40 de grame, are marimea unei carti de credit si butoane mari pe care scrie numele celor care pot fi apelati. Modelul are cinci variante de culori, nu este prevazut cu ecran si va avea si un buton special pentru apelurile de urgenta (legatura se formeaza abia la a treia atingere a butonului).
Producatorii sustin ca aparatul ii va feri pe cei mici sa primeasca sms-uri violente sau sa caute pe internet materiale inadecvate varstei utilizatorilor. Un recent studiu efectuat in randul a peste 7.000 de elevi a demonstrat ca pana si copiii cu varsta de 10 ani isi trimit unii altora poze explicite prin telefonul mobil.
OwnFone vinde aparatul 1stFone pe site-ul sau oficial la pretul de 55 de lire sterline. Un al doilea model ieftin, 2ndFone, urmeaza sa fie lansat, compania promovandu-l drept aparatul ideal pentru a fi utilizat in aglomeratii unde telefoanele scumpe se pot pierde (festivaluri de muzica sau calatorii in grupuri mari).