Noile funcții vor fi o premieră pentru gigantul tehnologic, urmând să fie disponibile odată cu iOS 16.

Una dintre cele mai așteptate caracteristici ale tuturor sistemelor Apple iOS a fost mult timp posibilitatea de a modifica un iMessage odată ce acesta a fost trimis în eter sau chiar aceea de a anula expedierea lui.

Fie că este vorba de un mesaj pe care regretați că l-ați trimis sau pe care l-ați trimis din greșeală, fie că este vorba de un mesaj important care conține o regretabilă greșeală de ortografie, trimiterea oricărui tip de mesaj eronat poate fi o experiență mai puțin plăcută.

Apple a anunțat că, odată cu cea mai recentă actualizare de software (iOS 16), iMessage va avea nu numai un buton de editare, ci și o opțiune de anulare a trimiterii, ceea ce reprezintă o schimbare completă pentru companie și pentru expeditorii de iMessage de pretutindeni.

Cea mai nouă actualizare le va permite, de asemenea, utilizatorilor să marcheze un mesaj ca necitit chiar și după ce acesta a fost deschis.

„Aceste trei caracteristici vor face o mare diferență în modul în care utilizați mesajele în fiecare zi", a explicat Craig Federighi, vicepreședinte adjunct al departamentului de software engineering de la Apple.
iOS 16 urmează să fie lansat în septembrie 2022.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: