Apple a dezvăluit iOS 15, viitorul update major de software pentru telefoanele iPhone.
Update-ul va începe să ruleze din acest an și aduce o serie de schimbări importante în ceea ce privește experiența de utilizare a telefonului. Apple susține că schimbările îi vor ajuta pe oameni să rămână conectați mai ușor, dar le vor permite și să se concentreze mai puternic asupra activității pe care o realizează la un moment dat.
Au fost implementate schimbări și pentru FaceTime, dar și pentru aplicația de mesagerie, care vor permite o partajare mai simplă a conținutului, dar și noi modalități de gestionare a notificărilor care să le dea posibilitatea utilizatorilor să organizeze mai ușor mesajele.
Printre schimbări se numără și introducerea unei serii de funcționalități speciale pentru a face apelurile în Face Time să fie mai naturale, iar Apple a recunoscut că apelurile video au devenit extrem de importante în ultimul an. Acum, compania a adăugat funcția de redare spațială a sunetului - în așa fel încât vocile oamenilor să sune de parcă ar veni din jurul utilizatorului. Și funcțiile de anulare a zgomotului au devenit mai performante.
Aceste apeluri pe Face Time pot fi planificate și organizate mult mai ușor acum. O nouă funcție numită FaceTime links le permite oamenilor să trimită foarte rapid un link care poate activa un videocall - funcție care va funcționa atât pe Android, cât și pe PC.
Modificări importante se produc și în zona aplicațiilor de mesagerie, cu un focus similar pe integrarea conținutului complex în chat-urile text. Astfel, atunci când mai multe fotografii sunt partajate într-un grup, ele vor fi grupate sub formă de galerie și, ulterior, pot fi distribuie pe baza unor link-uri generate.
Panoul de notificări se va modifica și el - de exemplu, grupuri de notificări pot fi afișate împreună, pentru a putea fi ignorate simultan, dacă utilizatorii nu sunt interesați de ele.
Apple adaugă și funcționalitatea „Focus”, realizată special pentru a le permite să se concentreze doar pe anumite activități. De exemplu, aceștia pot seta faptul că se află la birou sau acasă și pot primi notificări doar de la oamenii și aplicațiile relevante. Algoritmii pe bază de machine learning se vor ocupa de toate acestea, vor sugera care aplicații ar trebui grupate, în acest sens.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: