Deși nu prea mai este loc pe noile iPhone-uri pentru implementarea metodei de autentificare prin recunoașterea amprentei, gigantul se pare că ar lucra la adaptarea clasicului senzor Touch ID și că ar fi gata să introducă pe piață alternativa. 

Totuși, se pare că Apple nu va renunța și la metoda sofisticată și deja consacrată și că plănuiește să implementeze ambele opțiuni pe fiecare dintre telefoane, în cele din urmă.

„Renașterea” Touch ID ar putea avea loc în acest an, cel puțin așa susțin unele surse din piață, cu toate că există și analiști care sunt sceptici cu privire la faptul că familia iPhone 13 va face această trecere. Ce este cu adevărat interesant este faptul că, deși vorbim despre o funcționalitate implementată deja pe telefoanele Android, e posibil ca Apple să o ducă la stadiul de perfecțiune.

Deocamdată nu există detalii referitoare la felul în care Apple ar testa tehnologia Touch ID cu un senzor implementat sub ecran sau care vor fi companiile care vor asigura componentele necesare pentru a face posibil acest upgrade.

Ce se poate întâmpla, însă, ar fi să vedem un senzor de amprentă integrat în ecran pe toate viitoarele modele iPhone 13, care vor avea un notch mai mic.

Seria iPhone 14, pe care o așteptăm în 2022, ar putea marca o „schimbare arhitecturală” radicală, deschizând calea pentru o amprentă și mai mică. Astfel, se pare că cel mai probabil 2022 va fi anul în care vom vedea primul iPhone cu un ecran perforat.

Rămâne de văzut dacă Apple va merge în această direcție și cât de mult va îndrăzni atunci când vine vorba despre integrarea unor tehnologii pe care fanii se așteaptă să le implementeze cu o precizie desăvârșită. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: