Apple a stabilit un nou record in Statele Unite. Valoarea companiei a urcat la peste 620 miliarde dolari
Apple a urcat la 623,5 miliarde de dolari, stabilind un nou record pentru valoarea de piata a unei companii americane. Valoarea acesteia a depasit maximul atins de Microsoft in 1999, potrivit Bloomberg.
Actiunile Apple au crescut luni la New York cu 2,6%, inchizand la 665,15 dolari, pret care presupune o valoare de piata de 623,5 miliarde de dolari, datorita optimismului investitorilor privind succesul viitoarei versiuni iPhone, care va fi lansata in septembrie.
Recordul anterior pentru capitalizarea unei companii americane a fost stabilit de Microsoft pe 27 decembrie 1999, cand producatorul Windows valora 616,3 miliarde de dolari la inchidere, potrivit datelor S&P Dow Jones Indices, citate de Bloomberg.
Apple va lansa pe 12 septembrie urmatorul model iPhone, cu un design complet nou, au declarat recent surse apropiate companiei. Analistii FBR Capital Markets anticipeaza ca Apple va vinde 250 milioane de unitati pana la aparitia variantei ulterioare.
Telefoanele iPhone genereaza aproximativ 70% din profitul Apple, potrivit analistului Tony Sacconaghi de la Sanford C. Bernstein. Actiunile companiei au crescut in medie cu 11% in perioadele de doua luni care au precedat lansarile de noi modele iPhone in ultimii cinci ani, a adaugat el.
Noul iPhone va avea un ecran mai mare si va fi mai subtire, precum si compatibilitate cu retelele de telecomunicatii LTE, cu viteze mai mari de transfer al datelor, potrivit analistului Gene Munster de la Piper Jaffray.
Pe langa noul iPhone, Apple va prezenta in acest an un iPad de dimensiuni mai mici, cu un pret pe masura, au afirmat in iulie surse apropiate situatiei.
Capitalizarea Apple a crescut de peste sapte ori de la lansarea primului iPhone, in ianuarie 2007, si este de mai mult de un an cea mai valoroasa companie din lume. Actiunile Apple au urcat in acest an cu 64%.
Cea mai ridicata capitalizare de piata la nivel mondial a fost atinsa in 2007 de grupul chinez PetroChina, care a depasit pe bursa de la Shanghai pragul de 1.000 miliarde de dolari, scrie agentia de presa Mediafax.