2020 este pe care să se încheie și ne uităm deja la anul viitor și la următoarele telefoane performante.
Principalul factor care contribuie la performanța unui dispozitiv mobil este procesorul care se află în spate. Qualcomm a anunțat viitorul său flagship numit Snapdragon 888 și acesta va fi implementat în telefoanele de top de la Samsung, OnePlus, LG, Sony și alții.
Dar ce poate face acest Snapdragon și cum vor deveni și mai performante viitoarele telefoane?
În primul rând, acest procesor este construit pe un proces de construcție de 5 nanometri ceea ce înseamnă că este mai mic, mai performant, dar și mai eficient din punct de vedere energetic.
Astfel, compania promite o performanță mult mai bună în ceea ce privește sarcinile ce folosesc inteligența artificială. De asemenea, Snapdragon 888 va avea „cel mai mare upgrade al performanței GPU de până acum”, însă fără a oferi mai multe detalii.
Tot cu ajutorul acestui procesor, telefoane de top vor avea posibilitatea să filmeze până la 120 de cadre pe secundă (la rezoluție 12 MP). Tot aici trebuie menționat că aceste telefoane vor face și fotografii mai bune și vor avea mai multă adâncime de culoare. Snapdragon va avea următoarea generație 5G, Wi-Fi și Bluetooth.
Per total, Snapdragon 888 promite mai multă performanță, experiență de utilizare mai bună și chiar o creștere a autonomiei bateriei. Vom vedea cât de curând cum se comportă procesorul în telefoanele ce se vor lansa în 2021.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: