Cei de la Google incearca mai mult ca niciodata sa devina un "jucator" important pe piata telefoanelor mobile.
Pe 4 octombrie, Google va organiza un eveniment numit de presa din SUA "cel mai mare eveniment de lansare din istoria companiei"! Evenimentul va incepe la ora 19.00 (ora Romaniei).
Google va anunta mai multe produse hardware, de la smartphone-uri la difuzoare si la un nou router inteligent. In primul rand, Google Home isi va face debutul. Difuzorul conectat este raspunsul Google la Amazon Echo.
Google Pixel si Google Pixel XL vor fi cele 2 telefoane lansate de Google. Compania a apelat la un rebranding pentru gama de telefoane. Conform informatiilor, ambele telefoane au fost construite de HTC, insa nu vor avea branding HTC. Un mare avantaj al celor 2 telefoane este faptul ca vor veni din prima cu cea mai noua versiune de Android, Nougat.
Business Insider mai dezvaluie ca cei de la Google vor anunta un nou Chromecast care va functiona cu televizoarele 4K. De asemenea, vom afla noutati despre platforma de realitate virtuala Daydream. Android Police anunta ca va fi prezentata si prima casca de VR pentru aceasta platforma.
Andromeda, noul sistem de operare care leaga Chrome si Android, va fi prezentat. Deocamdata, sunt cunoscute putine informatii despre acesta. Nu in ultimul rand, Google va prezenta un nou router ce se va numi Google Wi-Fi. Similar cu Eero, Google Wi-Fi va permite plasarea unor routeri mici in intreaga casa pentru un semnal puternic indiferent in ce camera te afli.